A breve storia di u ghjornu: A scumessa

«Chì era l'ughjettu di sta scumessa? À chì ghjova quellu omu chì hà persu quindeci anni di a so vita è chì aghju persu dui milioni? Pudete pruvà chì a pena di morte hè megliu o peghju cà a prigiò à vita? "

ERA UNA notte scura di vaghjime. U vechju banchieru passava in giru à u studiu è si ramintava cumu, quindeci anni fà, avia fattu una festa una sera di vaghjime. Ci eranu stati assai omi intelligenti è ci eranu state conversazioni interessanti. Frà altre cose, avianu parlatu di pena capitale. A maiò parte di l'invitati, cumprese assai ghjurnalisti è intellettuali, anu disapprovatu a pena di morte. Anu cunsideratu quella forma di punizione à l'antica, immorale è inadatta per i Stati cristiani. In l'opinione di alcuni di elli, a pena di morte deve esse rimpiazzata in ogni locu da a prigiò à vita.

"Ùn sò micca d'accordu cun voi", hà dettu u so ospitante, u bancalaru. "Ùn aghju micca pruvatu nè a pena di morte nè a prigiò à vita, ma se unu pò ghjudicà a priori, a pena di morte hè più morale è più umana di a prigiò à vita. A pena capitale uccide subitu un omu, ma a prigiò permanente u tomba pianu pianu. Chì hè u boia più umanu, quellu chì ti tomba in pochi minuti o quellu chì ti strappa a vita in parechji anni? "

"Tramindui sò ugualmente immurali", hà osservatu unu di l'invitati, "perchè tramindui anu u listessu scopu: piglià a vita. U statu ùn hè micca Diu. Ùn hà micca dirittu di caccià ciò chì ùn pò micca ristabilisce quandu vole. "

Trà l'invitati c'era un ghjovanu avucatu, un giovanu di vinticinque anni. Quandu hà dumandatu u so parè, hà dettu:

«A cundanna à morte è a prigiò à vita sò altrettantu immurali, ma s'e avessi da sceglie trà a pena di morte è a prigiò à vita, averaghju sicuramente sceltu l'ultima. Tuttavia, campà hè megliu chè nunda ».

Si pone una discussione viva. U bancalaru, chì era più ghjovanu è più nervosu in quelli tempi, fù subbitu pigliatu da eccitazione; pichjò in tavula cù u pugnu è briunò à u giuvanottu:

"Ùn hè micca vera! Scumettu chì dui milioni ùn sarete micca in isolamentu per cinque anni ".

"Se vulete parlà", disse u ghjuvanottu, "accettu a scumessa, ma ùn staria micca cinque ma quindici anni".

"Quindici? Fattu! " briunò u bancalaru. "Signori, scumettu dui milioni!"

"D'accord! Pariate i vostri milioni è aghju betu a mo libertà! " disse u ghjuvanottu.

È sta scumessa scema è insensata hè stata fatta! U banchieru guastatu è frivolu, cù milioni al di là di i so calculi, era cuntentu di a scumessa. À cena hà fattu burla di u giuvanottu è hà dettu:

«Pensate megliu, o giuvanottu, mentre ch'ellu ci hè sempre u tempu. Per mè dui milioni sò un assurdità, ma vi manchi trè o quattru di i migliori anni di a vostra vita. Ne dicu trè o quattru, perchè ùn starete micca. Ùn vi scurdate mancu, omu infelice, chì a prigiò vuluntaria hè assai più difficiule da suppurtà chè ubligatoria. A pensata di avè u dirittu di andà in libertà à ogni mumentu avvelenerà tutta a vostra esistenza in prigiò. Mi dispiace per voi ".

È avà u banchieru, passendu avanti è avanti, s'arricurdava di tuttu què è si dumandava: «Chì era l'ughjettu di sta scumessa? À chì ghjova quellu omu chì hà persu quindeci anni di a so vita è chì aghju persu dui milioni? chì a pena di morte hè megliu o peghju cà a prigiò à vita? Innò, innò. Era tuttu un assurdità è un assurdità. Per me parte era u capricciu di un omu viziatu, è per a so parte solu l'avidità di soldi ... ".

Dopu s'arricurdò di ciò chì seguitava quella sera. Hè statu decisu chì u giuvanottu passerà l'anni di a so prigiuneru sottu a più stretta supervisione in una di e loghje in l'ortu di u bancalaru. Hè statu d'accordu chì dapoi quindici anni ùn seria micca liberu di francà a soglia di a loggia, di vede l'omi, di sente a voce umana, o di riceve lettere è ghjurnali. Hè statu permessu di avè un strumentu musicale è libri, è hè statu permessu di scrive lettere, beie vinu è fumà. Sutta i termini di l'accordu, l'unica relazione chì puderia avè cù u mondu esternu era attraversu una finestra creata apposta per questu oggettu. Puderia avè tuttu ciò ch'ellu vulia - libri, musica, vinu è cetera - in ogni quantità ch'ellu vulia scrivendu un ordine, ma ùn pudia ottene chè per a finestra.

Per u primu annu di prigiò, per ciò chì si pò ghjudicà da e so brevi note, u prigiuneru hà suffertu gravemente da a sulitudine è da a depressione. I soni di u pianu si pudianu sente continuamente ghjornu è notte da a so loggia. Hà ricusatu u vinu è u tabaccu. U vinu, hà scrittu, eccita i desideri, è i desideri sò i peghju nemici di u prigiuneru; D’altronde, nunda ùn pudia esse più tristu cà beie vinu bonu è ùn vede à nimu. È u tabaccu hà arrubatu l'aria in a so stanza. In u primu annu i libri ch'ellu hà mandatu eranu principalmente di caratteru chjaru; rumanzi cù una trama d'amore cumplicata, storie sensazionali è fantastiche ecc.

In u secondu annu u pianoforte era mutu in a loggia è u prigiuneru dumandava solu à i classichi. In u quintu annu a musica hè stata intesa torna è u prigiuneru hà dumandatu vinu. Quelli chì u fighjulavanu da a finestra dicenu chì tuttu l'annu ùn facia altru chè manghjà è beie è chjinà si nantu à u lettu, spessu sbadigliendu è parlendu in zerga. Ùn hà micca lettu libri. Certe volte di notte si pusava à scrive; hà passatu ore à scrive è a mane hà strappatu tuttu ciò ch'ellu avia scrittu. Più d'una volta s'hè intesu pienghje.

In a seconda metà di u sestu annu u prigiuneru hà iniziatu à studià cun fervore lingue, filosofia è storia. Si hè cunsacratu cun entusiasmu à sti studii, à tal puntu chì u banchieru avia abbastanza da fà per ottene i libri ch'ellu avia urdinatu. In u corsu di quattru anni, circa seicentu volumi sò stati acquistati à a so dumanda. Hè in questu tempu chì u banchieru hà ricevutu a seguente lettera da u so prigiuneru:

«Caru carcerieru, vi scrivu ste linee in sei lingue. Mostrali à e persone chì sanu lingue. Lasciateli leghje. S'elli ùn trovanu micca un sbagliu vi pregu di tirà un colpu in l'ortu. Ddu colpu mi mostrarà chì i mo sforzi ùn sò micca stati ghjittati. Geniuses di tutte l'età è di i paesi parlanu lingue diverse, ma a stessa fiamma brucia in tutti. Oh, se solu sapessi chì felicità di l'altru mondu sente a mo anima avà da pudè capì li! «U desideriu di u prigiuneru hè statu accoltu. U bancalaru hà urdinatu di tirà dui colpi in u giardinu.

Dopu, dopu à u dicèsimu annu, u prigiuneru si messe immobile à a tavula è ùn leghjia cà u Vangelu. Paria stranu à u banchieru chì un omu chì in quattru anni avia maestru di seicentu volumi amparati duvia perde guasi un annu nantu à un libru magru è faciule da capì. A teologia è e storie di a religione seguitanu i Vangeli.

In l'ultimi dui anni di prigiò, u prigiuneru hà lettu una quantità immensa di libri in una manera cumpletamente indiscriminata. Una volta era impegnatu in e scienze naturali, dopu avia dumandatu per Byron o Shakespeare. Ci eranu note in cui dumandava libri di chimica, un manuale di medicina, un rumanzu, è qualchì trattatu di filosofia o di teologia in listessu tempu. A so lettura hà suggeritu chì un omu era nuatu in mare trà i relitti di a so nave è circava di salvà a so vita aggrancatu avidamente à una verga è dopu à un'altra.

II

U vechju banchieru si n'arricurdava di tuttu què è pensava:

«Dumane à meziornu ritruverà a libertà. Secondu u nostru accordu, li devu pagà dui milioni. Se u pagu, hè finitu per mè: seraghju cumpletamente arruinatu ".

Quindici anni fà, i so milioni eranu stati al di là di i so limiti; avà avia a paura di dumandassi quali eranu i so debiti o beni maiò. U ghjocu dispiratu à a borsa, a speculazione salvatica è l'eccitabilità chì ùn pudia micca superà ancu in l'anni avanzati avianu purtatu à pocu à pocu à a calata di a so fortuna è u milionariu fieru, senza paura è fiduciosu di sè era diventatu bancheru di rangu mediu, tremendu cù ogni crescita è diminuzione di i so investimenti. «Maladetta scumessa! murmurò u vechju, stringhjendu u capu addisperatu "Perchè l'omu ùn hè micca mortu? Avà ùn hà cà quaranta anni. Mi piglierà u mo ultimu dinaru, si maritarà, guderà di a so vita, scumetterà per ellu, u feghja cun invidia cum'è un mendicante è sente ogni ghjornu a listessa frase da ellu: «Ti devu per a felicità di a mo vita, lascia mi aiutà! ' Innò, hè troppu! L'unicu modu per esse salvatu da fallimentu è disgrazia hè a morte di quellu omu! "

Trè ore toccu, u bancalaru ascultò; tutti durmianu in casa è fora ùn c’era chè u frusciu di l’arburi ghjalati. Circhendu di ùn fà nisun rumore, pigliò a chjave di a porta chì ùn era stata aperta dapoi quindeci anni da una cassaforte ignifuga, si messe u mantellu è lasciò a casa.

Era bughju è fretu in l'ortu. A pioggia falava. Un ventu umitu è ​​tagliente curria per l'ortu, urlendu è senza dà riposu à l'arburi. U bancalaru stinzò l'ochji ma ùn pudia vede nè a terra nè e statue bianche, nè a loggia, nè l'arburi. Andendu à u locu induve era l'alloghju, chjamò duie volte u guardianu. Nisuna risposta seguita. Evidentemente u guardianu avia cercatu riparu da l'elementi è avà dormia in qualchì locu in cucina o in serra.

"Se avessi u curaghju di rializà a mo intenzione", pensò u vechju, "i suspetti casceranu prima nantu à a sentinella".

Circò in u bughju e scale è a porta è intrì in l'entrata di a loggia. Dopu si lampò à traversu un picculu passaghju è fece una fiammifera. Ùn ci era un'anima quì. Ci era un lettu senza coperte è una stufa di ghisa scura in un angulu. I sigilli nantu à a porta chì porta à e camere di i prigiuneri eranu intatti.

Quandu u macciu hè surtitu u vechju omu, trimulendu d'emuzione, si lampò fora da a finestra. Una candela brusgiava debule in a stanza di u prigiuneru. Era à pusà à tavulinu. Tuttu ciò chì si pudia vede era u so spinu, i capelli in capu è e mani. I libri aperti pusavanu nantu à u tavulinu, nantu à e duie poltrone è nantu à a moquette accantu à u tavulinu.

Passonu cinque minuti è u prigiuneru ùn si move mancu una volta. Quindici anni di prigiò l'avianu amparatu à pusà fermu. U bancalaru hà toccu a finestra cù u ditu è ​​u prigiuneru ùn hà fattu nisun muvimentu in risposta. Allora u banchieru hà ruttu cun prudenza i sigilli nantu à a porta è hà messu a chjave in u foru di a serratura. A serratura arrugginita fece un sonu di macinazione è a porta scricchiulò. U bancalaru s'aspittava à sente subitu passi è un gridu di stupore, ma trè minuti sò passati è a stanza era più tranquilla chè mai. Decidiu di entre.

À tavulinu un omu sfarente di u populu cumunu si stava immobile. Era un scheletru cù a pelle tirata nantu à e so osse, cù ricci longhi cum'è quelli di una donna è una barba rigida. U so visu era giallu cù una tinta tarra, e so guance eranu cavate, u spinu longu è strettu è a manu nantu à a quale appughjava a testa pelosa era cusì fina è delicata chì era terribile di fighjà la. I so capelli eranu dighjà striati d'argentu è, videndu u so visu magru è invechjatu, nimu ùn averia cridutu ch'ella avessi solu quaranta anni. Durmia. . . . Davanti à a so testa inclinata stava un fogliu di carta nantu à u tavulinu cù qualcosa scritta in bella grafia annantu.

"Povera criatura!" hà pensatu u bancalaru, "dorme è probabilmente sunnieghja milioni. È basta à piglià stu omu mezu mortu, lampallu nantu à u lettu, soffocallu un pocu cù u cuscinu, è l'espertu u più cusciente ùn truverà alcun segnu di morte violenta. Ma lighjimu prima ciò ch'ellu hà scrittu quì ... «.

U banchieru hà pigliatu a pagina da u tavulinu è hà lettu u seguitu:

«Dumane à mezanotte ripigliò a libertà è u dirittu di associà mi cù altri omi, ma prima di lascià sta stanza è di vede u sole, pensu d'avè bisognu di dì vi qualchì parolla. Cù una cuscenza chjara per ditti, cum'è davanti à Diu, chì mi feghja, chì disprezzu a libertà, a vita è a salute, è tuttu ciò chì in i vostri libri hè chjamatu e cose bone di u mondu.

è i fili di i tubi di i pastori; Aghju toccu l'ale di diavuli simpatiche chì sò volati falà per parlà cun mè di Diu. . . In i vostri libri mi sò ghjittatu in a fossa senza fondu, aghju fattu miraculi, aghju tombu, brusgiatu cità, predicatu nuove religioni, cunquistatu regni interi. . . .

«I vostri libri m'anu datu saviezza. Tuttu ciò chì u penseru inquietu di l'omu hà creatu in i seculi hè cumpressu in una piccula bussola in u mo cervellu. Sò chì sò più sàviu di voi tutti.

«È disprezzu i vostri libri, disprezzu a saviezza è e benedizioni di stu mondu. Hè tuttu inutile, fugace, illusoriu è ingannevule, cum'è un miraghju. Puderete esse fieru, sàviu è bellu, ma a morte vi spazzerà da a faccia di a terra cum'è se ùn site nunda chè topi chì scavanu sottu à u pavimentu, è a vostra pusterità, a vostra storia, i vostri geni immurtali si brusgeranu o si congelanu inseme. à u globu.

"Avete persu a vostra ragione è avete pigliatu a strada sbagliata. Avete scambiatu bugie per verità è orrore per bellezza. Vi sorprenderebbe se, per via di strani eventi di qualchì natura, e ranochje è e lucertule crescessenu di colpu nantu à i mela è l'aranci invece di i frutti. , o sì e rose cumincianu à sente un cavallu sudatu, allora sò stupitu di voi scambià u celu per a terra.

«Per mustrassi in azzione quantu disprezzu tuttu ciò chì campi, rinunciu à i dui milioni di paradisu chì una volta aghju sunniatu è avà disprezzu. Per privà mi di u dirittu à i soldi, parteraghju da quì cinque ore nanzu à l'ora prevista, è cusì vi romperete u pattu ... "

Quandu u bancalaru avia lettu questu, pusò a pagina nantu à u tavulinu, basgiò u stranieru in capu, è lasciò a loggia pienghjendu. In nisun altru momentu, ancu quandu avia persu assai in borsa, ùn avia avutu tantu disprezzu per ellu stessu. Ghjuntu in casa si chjinò nantu à u lettu, ma e lacrime è l'emuzione l'anu impeditu di dorme ore sane.

A matina dopu e sentinelle sò venute à corre cù visi pallidi è li anu dettu ch'elli avianu vistu l'omu chì stava in a loggia esce da a finestra in u giardinu, andà à a porta è sparisce. U bancalaru andò subitu cù i servitori in l'alloghju è s'assicurò di a fuga di u so prigiuneru. Per evità di suscità discorsi inutili, hà pigliatu u cartellu da u tavulinu chì hà rinunziatu milioni è quandu hè tornatu in casa, l'hà chjosu in a cassaforte ignifuga.