În Noul Testament, Isus strigă de 3 ori, atunci și sensul

în Noul Testament sunt doar trei ocazii când Isus plânge.

ISUS PLÂNGE DUPĂ CE A VĂZUT ANXIETATEA CELOR CARE IUBESC

32 Așadar, Maria, când a ajuns acolo unde era Iisus, văzându-l se aruncă la picioarele lui, zicând: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!” 33 Atunci, când Iisus a văzut-o plângând și iudeii care veniseră cu ea plâng și el, a fost profund mișcat, a fost tulburat și a spus: 34 „Unde l-ai așezat?” I-au zis: „Doamne, vino și vezi!” 35 Isus a izbucnit în lacrimi. 36 Atunci iudeii au zis: „Vedeți cum l-a iubit!” (Ioan 11: 32-26)

În acest episod, Isus este emoționat după ce i-a văzut pe cei pe care îi iubește plângând și după ce a văzut mormântul lui Lazăr, un prieten drag. Acest lucru ar trebui să ne amintească de dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi, fiii și fiicele sale și cât de mult îl doare să ne vadă suferind. Isus arată adevărata compasiune și suferă cu prietenii săi, plângând la vederea unei scene atât de dificile. Cu toate acestea, există lumină în întuneric și Isus transformă lacrimile durerii în lacrimi de bucurie când îl învie pe Lazăr din morți.

ISUS PLÂNGE CÂND VEDE PĂCATELE OMULUI

34 „Ierusalim, Ierusalim, care ucizi pe profeți și îi ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine, de câte ori am vrut să-ți adun copiii ca o găină puietul său sub aripi și nu ai vrut! (Luca 13:34)

41 Când a fost aproape, la vederea orașului, a plâns despre el, spunând: 42 „Dacă ați înțeles și voi în această zi calea păcii. Dar acum a fost ascuns de ochii tăi. (Luca 19: 41-42)

Isus vede orașul Ierusalimului și plânge. Acest lucru se datorează faptului că vede păcatele din trecut și viitor și îi frânge inima. Ca un tată iubitor, Dumnezeu urăște să ne vadă întorcându-ne spatele și dorește cu tărie să ne țină. Cu toate acestea, respingem acea îmbrățișare și ne urmăm propriile căi. Păcatele noastre îl fac pe Isus să plângă, dar vestea bună este că Isus este întotdeauna acolo pentru a ne întâmpina și o face cu brațele deschise.

ISUS PLÂNGE RUGÂND ÎN GRĂDINĂ ÎNAINTE DE CRUCIFICAȚIA LUI

În zilele vieții sale pământești, el a oferit rugăciuni și rugăminți, cu strigăte și lacrimi puternice, lui Dumnezeu care l-a putut salva de la moarte și, prin abandonul său complet față de el, a fost auzit. Deși a fost un Fiu, a învățat ascultarea din ceea ce a suferit și, desăvârșit, a devenit cauza mântuirii veșnice pentru toți cei care îl ascultă. (Evrei 5: 0)

În acest caz, lacrimile sunt legate de rugăciunea autentică care este ascultată de Dumnezeu. Deși nu este întotdeauna necesar să plângi în timpul rugăciunii, aceasta evidențiază faptul că Dumnezeu dorește o „inimă contrită”. El vrea ca rugăciunile noastre să fie o expresie a ceea ce suntem și nu doar ceva la suprafață. Cu alte cuvinte, rugăciunea ar trebui să îmbrățișeze întreaga noastră ființă, permițându-i astfel lui Dumnezeu să intre în fiecare aspect al vieții noastre.