Această parabolă a gemenilor îți va schimba viața

A fost odată ca niciodată doi gemeni conceput în același pântec. S-au scurs săptămânile și gemenii s-au dezvoltat. Pe măsură ce conștientizarea lor a crescut, au râs de bucurie: „Nu este grozav că am fost concepuți? Nu este grozav să fii viu? ”.

Gemenii și-au explorat lumea împreună. Când au găsit cordonul ombilical al mamei care le dădea viață, au cântat cu bucurie: „Cât de mare este dragostea mamei noastre care ne împarte aceeași viață cu noi”.

Pe măsură ce săptămânile s-au transformat în luni, gemenii au observat că situația lor se schimbă. „Ce înseamnă asta?”, A întrebat unul. „Înseamnă că șederea noastră în această lume se apropie de sfârșit”, a spus celălalt.

„Dar nu vreau să plec”, a spus unul, „vreau să rămân aici pentru totdeauna”. „Nu avem de ales”, a spus celălalt, „dar poate există viață după naștere!”.

„Dar cum poate fi asta?”, A răspuns cel. „Ne vom pierde cablul de viață și cum este posibilă viața fără ea? Mai mult, am văzut dovezi că alții au fost aici înaintea noastră și niciunul dintre ei nu s-a întors să ne spună că există viață după naștere ".

Și astfel s-a căzut într-o profundă disperare: „Dacă concepția se încheie odată cu nașterea, care este scopul vieții din pântece? Nu are sens! Poate că nu există mamă ”.

„Dar trebuie să existe”, a protestat celălalt. „Cum am mai ajuns aici? Cum rămânem în viață? "

„Ai văzut-o vreodată pe mama noastră?”, A spus cel. „Poate că trăiește în mintea noastră. Poate am inventat-o ​​pentru că ideea ne-a făcut să ne simțim bine ”.

Și astfel ultimele zile din pântece au fost umplute cu întrebări și temeri profunde și în cele din urmă a sosit momentul nașterii. Când gemenii au văzut lumina, au deschis ochii și au plâns, pentru că ceea ce era în fața lor le depășea visele cele mai prețuite.

„Ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit și nici nu le-a apărut oamenilor ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc”.