Cateheză asupra mărturisirii pe vremea Postului

ZECE COMANDAMENTE SAU DECALOG sunt Domnul Dumnezeul tău:

1. Nu vei avea alt Dumnezeu în afară de mine.

2. Nu lua în zadar numele lui Dumnezeu.

3. Nu uitați să păstrați sărbătorile sfinte.

4. Cinstește-ți tatăl și mama.

5. Nu ucide.

6. Nu comiteți acte impure (*).

7. Nu fura.

8. Nu depune mărturie falsă.

9. Nu doriți femeia altora.

10. Nu pofti lucrurile altora.

(*) Iată un extras dintr-un discurs al lui Ioan Paul al II-lea către Episcopii Statelor Unite ale Americii:

„Cu sinceritatea Evangheliei, compasiunea pastorilor și caritatea lui Hristos, ați abordat problema insolubilității căsătoriei, afirmând pe bună dreptate:„ Pactul dintre un bărbat și o femeie unite în căsătoria creștină este atât de indisolubil și irevocabil la fel de mult ca dragostea lui Dumnezeu pentru poporul său și dragostea lui Hristos pentru Biserica sa ”. Înălțând frumusețea căsătoriei, ați luat dreptate atitudine atât împotriva teoriei contracepției, cât și împotriva actelor contraceptive, așa cum a făcut enciclica Humanae vitae. Și eu însumi astăzi, cu aceeași convingere ca Pavel al VI-lea, ratific învățătura acestei enciclice, emisă de Predecesorul meu „în virtutea mandatului încredințat nouă de Hristos”. Descriind uniunea sexuală dintre soț și soție ca o expresie specială a pactului lor de dragoste, ați afirmat pe bună dreptate: „Relațiile sexuale sunt un bun uman și moral numai în contextul căsătoriei: în afara căsătoriei este imoral”.

Ca bărbați care au „cuvinte ale adevărului și puterea lui Dumnezeu” (2 Corinteni 6,7: 29), ca adevărați învățători ai legii lui Dumnezeu și păstori plini de compasiune, ați afirmat, pe bună dreptate: „Comportamentul homosexual (care trebuie să se distingă de homosexual) este moral necinstit "". „... Atât Magisteriul Bisericii, în linia unei tradiții constante, cât și simțul moral al credincioșilor au afirmat fără ezitare că masturbarea este un act intrinsec și grav dezordonat” (Declarația Sacrei Congregații pentru Doctrina Credința asupra anumitor probleme de etică sexuală, 1975 decembrie 9, n.XNUMX).
CELE CINCE PRECETE A BISERICII
1. Participă la Liturghie duminica și alte sărbători religioase și rămâi liber de muncă și alte activități care ar putea împiedica sfințirea acestor zile.

2. Mărturisește-ți păcatele cel puțin o dată pe an.

3. Primiți sacramentul Euharistiei cel puțin la Paști.

4. Abțineți-vă de la consumul de carne și respectați postul în zilele stabilite de Biserică.

5. Să asigure nevoile materiale ale Bisericii însăși, în funcție de posibilitățile cuiva.
POCĂINȚA SAU DUREREA PĂCATELOR
11. Ce este pocăința?

Pocăința este durerea sau durerea păcatelor săvârșite, ceea ce ne face să ne propunem să nu păcătuim din nou. Poate fi perfect sau imperfect.

12. Ce este pocăința sau contritia perfectă?

Pocăința perfectă sau contrazicerea este nemulțumirea păcatelor săvârșite, deoarece acestea sunt jignite lui Dumnezeu Tatăl nostru, infinit de bune și de iubite, și cauza Patimii și Moartea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul nostru.

13. Ce este pocăința sau uzura imperfectă?

Pocăința imperfectă sau uzarea este nemulțumirea păcatelor săvârșite, din teama pedepsei veșnice (Iadul) și a durerilor temporale sau chiar din urâțenia păcatului.
DESPRE A NU SE ANGAJA MAI MULTE
14. Care este scopul?

Scopul este voința hotărâtă de a nu mai comite niciodată păcate și de a evita oportunitățile.

15. Care este prilejul păcatului?

Ocazia păcatului este ceea ce ne pune în pericolul păcatului.

16. Suntem obligați să fugim de oportunitățile păcatului?

Suntem obligați să fugim de ocaziile păcatelor, pentru că suntem obligați să fugim de păcat: oricine nu fuge de el ajunge să cadă, întrucât „cine iubește pericolul din el, se va pierde pe sine” (Sir 3:27).
ACUZARE DE PĂCATE
17. Care este acuzația de păcate?

Acuzarea păcatelor este manifestarea păcatelor făcute preotului mărturisitor, pentru a primi absolvirea.

18. De ce păcate suntem obligați să ne acuzăm?

Suntem obligați să ne acuzăm de toate păcatele muritoare (cu numărul și împrejurările) care nu au fost încă mărturisite sau mărturisite greșit. Biserica recomandă cu tărie mărturisirea păcatelor veniale pentru a-și forma conștiința, a lupta împotriva înclinațiilor rele, a se lăsa vindecat de Hristos și a progresa în viața Duhului.

19. Cum ar trebui să fie acuzația de păcate?

Acuzarea păcatelor trebuie să fie umilă, integrală, sinceră, prudentă și scurtă.

20. Ce circumstanțe trebuie să apară pentru ca acuzația să fie completă?

Pentru ca acuzația să fie completă, trebuie să se manifeste circumstanțele care schimbă specia păcatului:

1. cele pentru care o acțiune păcătoasă venială devine muritoare;

2. cele pentru care o acțiune păcătoasă conține două sau mai multe păcate muritoare.

21. Cine nu-și amintește cu precizie numărul păcatelor sale muritoare, ce trebuie să facă?

Cine nu-și amintește cu precizie numărul păcatelor sale muritoare, trebuie să acuze numărul, cel puțin aproximativ.

22. De ce nu ar trebui să ne lăsăm copleșiți de rușine și să tăcem despre un păcat de moarte?

Nu trebuie să ne lăsăm învinși de rușine și să păstrăm tăcerea despre un păcat de moarte, pentru că mărturisim lui Iisus Hristos în persoana mărturisitorului și el nu poate dezvălui niciun păcat, chiar cu prețul vieții sale (pecetea sacramentală); și pentru că, altfel, prin neobținerea iertării vom fi condamnați.

23. Cine din rușine a tăcut despre un păcat de moarte, ar face o mărturisire bună?

Cine din rușine trebuia să tacă despre un păcat de moarte, nu ar face o mărturisire bună, ci ar comite un sacrilegiu (*).

(*) Sacrilegiul constă în profanarea sau tratarea nedemnă a sacramentelor și a altor acțiuni liturgice, precum și a persoanelor, obiectelor și locurilor consacrate lui Dumnezeu. Sacrilegiul este un păcat foarte grav, mai ales atunci când este comis împotriva Euharistiei, deoarece în această Sacrament, Domnul nostru Iisus Hristos este prezent într-un mod adevărat, real, substanțial; cu Trupul și Sângele său, cu Sufletul și Divinitatea sa.

24. Ce ar trebui să facă cei care știu că nu au mărturisit bine?

Cei care știu că nu s-au mărturisit bine, trebuie să repete mărturisirile făcute prost și să se acuze de sacrilegiile săvârșite.

25. Cine, fără vinovăție, a neglijat sau a uitat un păcat de moarte, a făcut o mărturisire bună?

Cine, fără culpă, a neglijat sau a uitat un păcat de moarte (sau grav), a făcut o mărturisire bună. Dacă își amintește, rămâne în obligația de a se acuza de aceasta în următoarea confesiune.
SATISFACȚIE SAU PENITATE
26. Ce este satisfacția sau penitența?

Satisfacția, sau penitența sacramentală, este efectuarea anumitor acte de penitență pe care mărturisitorul le impune penitentului pentru a repara prejudiciul cauzat de păcatul săvârșit și pentru a satisface dreptatea lui Dumnezeu.

27. De ce este necesară penitența în Spovedanie?

În Spovedanie, este necesară penitența, deoarece absolvirea îndepărtează păcatul, dar nu remediază toate tulburările cauzate de păcat (*). Multe păcate îi jignesc pe alții. Trebuie depuse toate eforturile pentru a remedia (de exemplu, a restitui lucrurile furate, a restabili reputația celor care au fost calomniați, a vindeca rănile). Justiția simplă o cere. Dar, în plus, păcatul rănește și slăbește însuși păcătosul, precum și relația sa cu Dumnezeu și cu aproapele său. Ridicat de păcat, păcătosul nu și-a recuperat încă sănătatea spirituală deplină. Prin urmare, el trebuie să facă ceva mai mult pentru a compensa păcatele sale: el trebuie să „satisfacă” sau să „ispășească” în mod adecvat păcatele sale.

(*) Păcatul are o dublă consecință. Păcatul muritor (sau grav) ne privește de comuniunea cu Dumnezeu și, prin urmare, ne face incapabili să atingem viața veșnică, a cărei privare este numită „pedeapsa eternă” a păcatului. Pe de altă parte, fiecare păcat, chiar venial, provoacă un atașament nesănătos față de creaturi, care are nevoie de purificare, atât aici, cât și după moarte, în statul numit Purgatoriul. Această purificare se eliberează de așa-numita „pedeapsă temporală” a păcatului. Aceste două pedepse nu trebuie concepute ca un fel de răzbunare, pe care Dumnezeu o aplică din exterior, ci ca derivând din însăși natura păcatului. O convertire, care provine dintr-o ferventă caritate, poate duce la purificarea totală a păcătosului, astfel încât să nu mai existe nici o pedeapsă.

Iertarea păcatului și restabilirea părtășiei cu Dumnezeu implică iertarea pedepselor veșnice ale păcatului. Cu toate acestea, pedepsele temporale ale păcatului rămân. Creștinul trebuie să se străduiască, suportând cu răbdare suferințe și încercări de orice fel și, când va veni ziua, înfruntând senin moartea, să accepte aceste dureri temporale ale păcatului ca har; el trebuie să se angajeze, prin lucrări de milă și caritate, precum și prin rugăciune și diverse practici de pocăință, să se dezbrace complet de „omul cel vechi” și să se îmbrace cu omul nou ”. 28. Când ar trebui să se facă penitența?

Dacă mărturisitorul nu a prescris niciun timp, trebuie să se facă penitența cât mai curând posibil.