CUM SĂ DIALOGEZI CU TATĂLUL

Când vreau să găsesc, te voi căuta mereu în tăcerea inimii mele (Sfânta Gemma).

- Și aici, dintr-o dată, ai devenit cineva. Aceste cuvinte ale lui Claudel în momentul convertirii sale ar putea fi la fel de potrivite pentru rugăciunea creștină. Adesea te întrebi ce ar trebui spus sau făcut în timpul rugăciunii și pui în acțiune toate resursele persoanei tale: dar toate acestea nu exprimă profunzimea ta. Rugăciunea este în primul rând o experiență a ființei și a prezenței. Când întâlnești un prieten, te interesează în mod evident ce spune, gândește sau face, dar adevărata ta bucurie este să fii acolo, în fața lui și să-i experimentezi prezența. Cu cât intimitatea cu el este mai completă, cu atât cuvintele vor deveni inutile sau chiar împiedicate. Orice prietenie care nu a cunoscut această experiență a tăcerii este incompletă și o lasă pe una nesatisfăcută. Lacordaire a spus: „Fericiți sunt doi prieteni care știu să se iubească suficient pentru a putea tăcea împreună”.

La urma urmei, prietenia este ucenicia îndelungată a două ființe care se familiarizează reciproc. Vor să lase anonimatul existenței pentru a deveni unic, unul pentru celălalt: „Dacă mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de celălalt. Vei fi unic pentru mine în lume. Voi fi unic pentru tine în lume ». Deodată îți dai seama că celălalt a devenit cineva pentru tine și că prezența lui te satisface dincolo de orice expresie.

Pilda prieteniei te poate ajuta să înțelegi puțin misterul rugăciunii. Atâta timp cât nu te-a lăsat sedus de fața lui Dumnezeu, rugăciunea este încă ceva exterior în tine, ea se impune din exterior, dar nu acea față în față în care Dumnezeu a devenit cineva pentru tine.

Calea rugăciunii vă va fi deschisă în ziua în care experimentați cu adevărat prezența lui Dumnezeu. Pot descrie itinerariul acestei experiențe, dar la sfârșitul descrierii veți fi în continuare în pragul misterului. Nu puteți fi admis la aceasta decât prin har și fără niciun merit din partea voastră.

Nu poți reduce prezența lui Dumnezeu la „a fi acolo”, la a te confrunta cu curiozitate, juxtapuneri, înrobire sau necesitate: este o comuniune, adică o ieșire din tine către celălalt. O împărtășire, un „Paște”, un pasaj de două „eu”, în adâncurile unui „noi”, care este atât un dar, cât și o primire.

Prezența la Dumnezeu presupune, așadar, o moarte pentru tine, în afirmația care te împinge neîncetat să pui mâinile pe oamenii din mediul tău, pentru a-i însuși. Accesarea adevăratei prezențe a lui Dumnezeu înseamnă o breșă în ego-ul tău, deschide o fereastră către Dumnezeu, din care privirea este expresia cea mai semnificativă. Și știți bine că, în Dumnezeu, a privi înseamnă a iubi (Sfântul Ioan al Crucii, Cântec spiritual, 33,4). În rugăciune, lăsați-vă sedus de această prezență, deoarece ați fost „aleși pentru a fi sfinți și fără vină în ochii Lui în dragoste” (Efeseni 1: 4). Indiferent dacă îl conștientizați sau nu, această viață în prezența lui Dumnezeu este reală, este din ordinea credinței. este un existent unul pentru celălalt, o față în față reciprocă în dragoste. Cuvintele devin din ce în ce mai rare: la ce folosește să-i reamintească lui Dumnezeu ceea ce știe deja, dacă te vede în interior și te iubește? Rugăciunea trăiește intens această prezență și nu o gândește sau nu o imaginează. Când va crede că este oportun, Domnul vă va face să îl experimentați dincolo de fiecare cuvânt și tot ceea ce puteți spune sau scrie despre el va părea nesemnificativ sau ridicol.

Orice dialog cu Dumnezeu presupune acest scenariu de prezență în fundal. De vreme ce v-ați stabilit profund în fața în față în care îl priviți pe Dumnezeu cu ochii în ochi, puteți folosi orice alt registru în rugăciune: dacă este în acord cu această notă principală și fundamentală, sunteți cu adevărat în rugăciune. Dar puteți, de asemenea, întrezări această prezență către Dumnezeu cu trei perspective diferite, care vă fac să pătrundeți din ce în ce mai mult în profunzimea acestei realități. A fi prezent la Dumnezeu înseamnă a fi înaintea lui, cu el și în el. Știți bine că în Dumnezeu nu există nici în exterior, nici în interior, ci doar o singură ființă fiind mereu în acțiune; din punct de vedere uman această atitudine poate fi văzută din diverse unghiuri. Nu uitați niciodată că, dacă puteți dialoga cu Dumnezeu, este pentru că a vrut să dialogheze cu voi. Atitudinea triplă a omului corespunde deci unei fețe triple a lui Dumnezeu în Biblie: Dumnezeul dialogului este Sfântul, Prietenul și Oaspetele. (Jean Lafrance)