Comentariu la liturghia din 2 februarie 2021 de Don Luigi Maria Epicoco

Sărbătoarea Prezentării lui Isus în Templu este însoțită de pasajul din Evanghelie care spune povestea. Așteptarea lui Simeone nu ne spune pur și simplu povestea acestui bărbat, ci ne spune structura care stă la baza fiecărui bărbat și femeie. Este o facilitate de așteptare.

Ne definim adesea în raport cu așteptările noastre. Suntem așteptările noastre. Și fără să ne dăm seama, adevărata substanță a tuturor așteptărilor noastre este întotdeauna Hristos. El este adevărata împlinire a ceea ce purtăm în inimile noastre.

Lucrul pe care probabil ar trebui să-l încercăm cu toții este să-L căutăm pe Hristos reînvierea așteptărilor noastre. Nu este ușor să-l întâlnești pe Hristos dacă nu ai așteptări. O viață care nu are așteptări este întotdeauna o viață bolnavă, o viață plină de greutate și un sentiment de moarte. Căutarea lui Hristos coincide cu conștientizarea puternică a renașterii unei mari așteptări în inima noastră. Dar niciodată, ca în Evanghelia de astăzi, tema Luminii nu a fost atât de bine exprimată:

„Lumină pentru a lumina națiunile și slava poporului tău Israel”.

Lumina care risipește întunericul. Lumina care dezvăluie conținutul întunericului. Lumină care răscumpără întunericul din dictatura confuziei și fricii. Și toate acestea sunt rezumate într-un copil. Isus are o sarcină specifică în viața noastră. Are sarcina de a aprinde luminile acolo unde există doar întuneric. Pentru că numai atunci când numim răutățile noastre, păcatele noastre, lucrurile care ne înspăimântă, lucrurile pe care le șchiopătăm, abia atunci avem capacitatea de a le eradica din viața noastră.

Astăzi este sărbătoarea „luminii aprinse”. Astăzi trebuie să avem curajul să ne oprim și să numim pe nume tot ceea ce este „împotriva” bucuriei noastre, tot ceea ce nu ne permite să zburăm sus: relații greșite, obiceiuri distorsionate, temeri sedimentate, nesiguranțe structurate, nevoi nemărturisești. Astăzi nu trebuie să ne temem de această lumină, pentru că numai după această „denunțare” salutară poate începe în viața noastră o „noutate” pe care teologia o numește mântuire.