Ce face îngerul nostru păzitor după moartea noastră?

Catehismul Bisericii Catolice, făcând aluzie la îngeri, învață numărul 336 că „de la începuturile sale până la ceasul morții viața omului este înconjurat de protecția și mijlocirea lor”.

Din aceasta se înțelege că omul se bucură de protecția îngerului său păzitor chiar și în momentul morții sale. Compania oferită de îngeri nu privește doar această viață pământească, deoarece acțiunea lor se prelungește în cealaltă viață.

Pentru a înțelege relația care unește îngerii cu oamenii în momentul tranziției lor în cealaltă viață, este necesar să înțelegem că îngerii au fost „trimiși să slujească pe cei care trebuie să moștenească mântuirea” (Evrei 1:14). Sfântul Vasile cel Mare ne învață că nimeni nu va nega că „Fiecare membru al credincioșilor are un înger ca ocrotitor și păstor, pentru a-l duce la viață” (cf. CCC, 336).

Aceasta înseamnă că îngerii păzitori au ca misiune principală mântuirea omului, că omul intră în viața unirii cu Dumnezeu, iar în această misiune se găsește ajutorul pe care îl acordă sufletelor atunci când se prezintă în fața lui Dumnezeu.

Părinții Bisericii își amintesc această misiune specială spunând că îngerii păzitori ajută sufletul în momentul morții și îl apără de ultimele atacuri ale demonilor.

Sfântul Ludovic Gonzaga (1568-1591) învață că atunci când sufletul părăsește trupul, este însoțit și mângâiat de îngerul său păzitor pentru a se prezenta cu încredere în fața Tribunalului lui Dumnezeu. Îngerul, potrivit sfântului, prezintă meritele a lui Hristos pentru că sufletul se bazează pe ei în momentul judecării sale particulare și, odată pronunțată propoziția de către judecătorul divin, dacă sufletul este trimis la Purgator, el primește adesea vizita îngerului său păzitor, care o mângâie și o consolează aducându-i rugăciunile care sunt recitate pentru ea și asigurându-i eliberarea viitoare.

În acest fel, se înțelege că ajutorul și misiunea îngerilor păzitori nu se termină cu moartea celor care au fost protejați. Această misiune continuă până când aduce sufletul în unire cu Dumnezeu.

Cu toate acestea, trebuie să luăm în considerare faptul că după moarte ne așteaptă o judecată specială în care sufletul înaintea lui Dumnezeu poate alege între deschiderea către iubirea lui Dumnezeu sau respingerea definitivă a iubirii și iertării, renunțând astfel la comuniunea veselă pentru totdeauna cu el (cf. Ioan Paul al II-lea, public general din 4 august 1999).

Dacă sufletul decide să intre în comuniune cu Dumnezeu, acesta se alătură îngerului său pentru a-L lauda pe Cel Unic și Triunos pe Dumnezeu pentru toată eternitatea.

Se poate întâmpla însă ca sufletul să se găsească „într-o condiție de deschidere față de Dumnezeu, dar într-un mod imperfect”, iar „calea către binecuvântarea deplină necesită o purificare, pe care credința Bisericii o ilustrează prin doctrina din„ Purgatoriu ”(Ioan Paul al II-lea, audiență generală din 4 august 1999).

În acest caz, îngerul, fiind sfânt și curat și trăind în prezența lui Dumnezeu, nu are nevoie și nici nu poate participa la această purificare a sufletului protejatului său. Ceea ce face este să intervină pentru protejatul său în fața tronului lui Dumnezeu și să caute ajutorul oamenilor de pe pământ pentru a aduce rugăciuni protejatului său.

Sufletele care decid să respingă definitiv dragostea și iertarea lui Dumnezeu, renunțând astfel la o comuniune pentru totdeauna veselă cu el, renunță, de asemenea, să se bucure de prietenie cu îngerul lor păzitor. În acest eveniment teribil, îngerul laudă dreptatea și sfințenia divină.

În toate cele trei scenarii posibile (Cerul, Purgatorul sau Iadul), îngerul se va bucura întotdeauna de judecata lui Dumnezeu, pentru că se unește într-un mod perfect și total cu voința divină.

În aceste zile, să ne amintim că ne putem alătura îngerilor celor dragi decedați pentru a ne aduce rugăciunile și rugăciunile înaintea lui Dumnezeu și să se manifeste mila divină.