Ce se întâmplă când murim?

 

Moartea este o naștere în viața veșnică, dar nu toată lumea va avea aceeași destinație. Va fi o zi de socoteală, judecata specială, pentru fiecare persoană în momentul morții. Cei care sunt „găsiți în Hristos” se vor bucura de o existență cerească. Cu toate acestea, există o altă posibilitate, la care Sfântul Francisc face aluzie în rugăciunea sa poetică: „Vai de cei care mor în păcat de moarte!”

Catehismul învață: „Fiecare om își primește pedeapsa eternă în sufletul nemuritor chiar în momentul morții sale, într-o judecată specială care își trimite viața înapoi la Hristos: fie intrarea în binecuvântarea cerului - printr-o purificare sau imediat, sau condamnarea imediată și eternă ”(CCC 1022).

Condamnarea eternă va fi destinația unora în ziua judecății lor. Câți vor experimenta acea soartă? Nu știm, dar știm că este iadul. Cu siguranță există îngeri căzuți și Scriptura ne spune că cei care nu reușesc testul iubirii sunt, de asemenea, sortiți iadului. „Ei vor pleca în pedeapsa veșnică” (Matei 25:46). Cu siguranță că acest gând ar trebui să ne dea o pauză!

Harul lui Dumnezeu ne este dat; Ușa lui este deschisă; Brațul lui este întins. Este necesar răspunsul nostru. Cerul este negat celor care mor în starea de păcat de moarte. Nu putem judeca soarta indivizilor - milostiv, acest lucru este rezervat lui Dumnezeu - dar Biserica ne învață în mod clar:

„A alege în mod deliberat - adică a-l cunoaște și a-l dori - ceva grav contrar legii divine și a scopului suprem al omului este să comiți un păcat de moarte. Aceasta distruge în noi caritatea fără de care fericirea eternă este imposibilă. Nepocăit, el aduce moartea veșnică. (CCC 1874)

Această „moarte veșnică” este ceea ce Sfântul Francisc numește „a doua moarte” în Canticul său al soarelui. Condamnații sunt etern lipsiți de relația cu Dumnezeu pe care El a intenționat-o pentru ei. În cele din urmă, opțiunile sunt simple. Raiul este cu Dumnezeu. Iadul este absența totală a lui Dumnezeu. Cei care resping Atotputernicul aleg în mod liber toate ororile iadului.

Acesta este un gând sobru; totuși nu ar trebui să ne conducă la frica debilitantă. Trebuie să ne străduim să experimentăm pe deplin consecințele botezului nostru - o decizie zilnică a voinței noastre - în timp ce știm că ne bazăm în cele din urmă pe mila lui Dumnezeu.

Poate că ați observat că citatul din Catehism care vorbește despre intrarea în binecuvântarea cerului afirmă că se poate întâmpla „prin purificare sau imediat” (CCC 1022). Unii oameni vor fi gata să meargă direct în ceruri când vor muri. La fel ca în cazul celor destinate iadului, nu avem nicio indicație despre câți vor lua calea directă spre glorie. Cu toate acestea, este sigur să spunem că mulți dintre noi vor trebui să fie supuși unei purificări ulterioare după moarte înainte de a putea sta în fața unui Dumnezeu prea sfânt. Aceasta pentru că „orice păcat, chiar venial, implică un atașament nesănătos față de creaturi, care trebuie purificat aici pe pământ sau după moarte în statul numit Purgatoriul. Această purificare ne eliberează de ceea ce se numește „pedeapsa temporală” a păcatului ”(CCC 1472).

În primul rând este important să rețineți că purgatoriul este pentru cei care au murit în starea de har. La moarte, soarta unei persoane este pecetluită. Ori este destinat cerului sau iadului. Purgatoriul nu este o opțiune pentru cei condamnați. Cu toate acestea, este un aranjament milostiv pentru cei care necesită o purificare suplimentară înainte de viața cerească.

Purgatoriul nu este un loc, ci mai degrabă un proces. A fost explicată în diferite moduri. Uneori a fost menționat ca focul care arde zgura vieții noastre până când rămâne doar „aurul” pur al sfințeniei. Alții îl aseamănă cu un proces în care renunțăm la tot ce am ținut atât de mult pe pământ, astfel încât să putem primi marele dar al cerului cu mâinile deschise și goale.

Indiferent de imaginea pe care o folosim, realitatea este aceeași. Purgatoriul este un proces de purificare care se încheie prin admiterea deplină la relația cerească cu Dumnezeu.