Crucifixul miraculos care a oprit ciuma: hai să ne rugăm acum

Biserica gării romane miercuri după Duminica Patimilor este titulus Marcelli, actualul San Marcello al Corso. Fondată, potrivit Liber Pontificalis, de Sfântul Papă și Mucenic Marcello (308-310) - al cărui corp se odihnește acum acolo - în ceea ce a fost casa devotatei matrice Lucina, este una dintre cele mai vechi biserici din oraș și cum toate bisericile istorice ale Orașului Etern, un cufăr de comori de istorie, devotament și comori de artă.

Printre aceste comori se remarcă cu siguranță Crucifixul secolului al XIV-lea, al școlii sieneze, foarte drag devoțiunii romanilor, de la popor la Pontifii Supremi, pentru „miraculositatea” sa.

Originile acestei devoțiuni se găsesc în secolul al XVI-lea. În primul rând, în noaptea dintre 22 și 23 mai 1519, când un incendiu a devastat templul San Marcello. Aproape totul a fost devorat de foc, dar printre ruinele fumegătoare, nevătămate și cu o lampă aprinsă la picior, s-a aflat crucifixul altarului mare. Faptul a fost considerat miraculos de către oamenii care s-au repezit și au provocat o anumită emoție, astfel încât încetul cu încetul efigia sacră a devenit obiectul unei devoțiuni din ce în ce mai mari, hrănită de Slujitorii Mariei (care, la acea vreme, în prezent, oficializează biserica), tocmai profunda meditație asupra misterelor Patimii lui Isus și a Compasiunii Mariei. Cei mai devotați au început astfel să se adune în fiecare vineri pentru a cinsti Sfânta Cruce: acestea sunt originile Arhitecturii Preasfintei Crucifixuri, aprobată de Clement al VII-lea în 1526 și îmbogățită cu abundente îngăduințe.

Dar în 1522 poporul roman, bătut de Marea Ciumă, a avut ocazia să experimenteze cât de miraculos a fost acel Crucifix. Timp de șaisprezece zile, în perioada 4-20 august, Effigy a parcurs străzile Romei pentru a ajunge în cele din urmă la Bazilica Sf. Petru. Pe măsură ce Crucifixul avansa, ciuma s-a potolit. Aproape ca și cum Crucifixul care a săvârșit minunea prin reprezentarea sa din lemn ar fi vrut să risipească temerile autorităților orașului care încercaseră să împiedice procesiunea tocmai de teamă că boala se poate răspândi mai mult datorită adunărilor credincioșilor.