Devotamentul față de Maria Assunta: ce a spus Pius al XII-lea despre dogma asumării

Sfințenie, splendoare și slavă: trupul Fecioarei!
În omiliile și cuvântările adresate poporului cu ocazia sărbătorii de astăzi, sfinții părinți și marii doctori au vorbit despre Adormirea Maicii Domnului ca despre o doctrină deja vie în conștiința credincioșilor și deja mărturisită de ei; i-au explicat amplu sensul, i-au precizat și au învățat conținutul, i-au arătat marile sale motive teologice. Ei au subliniat în mod deosebit că obiectul sărbătorii nu a fost doar faptul că rămășițele muritoare ale Sfintei Fecioare Maria au fost păstrate de stricăciune, ci și triumful ei asupra morții și proslăvirea ei cerească, pentru ca Maica să copieze modelul, că este, imita singurul Său Fiu, Hristos Isus.
Sfântul Ioan Damaschin, care se remarcă între toți ca un martor de seamă al acestei tradiții, considerând Adormirea trupească a Marii Născătoare de Dumnezeu în lumina celorlalte privilegii ale ei, exclamă cu o elocvență viguroasă: «Cea ce-și păstrase nevătămată fecioria. nașterea trebuia să-și păstreze, de asemenea, fără nici o corupție trupul după moarte. Ea, care îl purtase pe Creator în pântecele ei, făcuse un copil, trebuia să locuiască în corturile divine. Ea, care a fost dată în căsătorie de către Tatăl, nu a putut găsi sălaș decât în ​​locurile cerești. Ea trebuia să-l contemplă pe Fiul ei în slavă la dreapta Tatălui, pe cea care îl văzuse pe cruce, pe cea care, ferită de durere, când l-a născut, a fost străpunsă de sabia durerii când l-a văzut. a muri. Era drept ca Maica Domnului să posede ceea ce este al Fiului și să fie cinstita de toate făpturile ca Mamă și roabă a lui Dumnezeu”.
Sfântul Germanus din Constantinopol credea că nestricăciunea și asumarea trupului Fecioarei Născătoare de Dumnezeu la cer nu se potriveau numai maternității sale dumnezeiești, ci și sfințeniei deosebite a trupului ei fecioresc: „Tu, așa cum a fost scris, ești toată splendoarea. (cf. Ps 44, 14); iar trupul tău fecioresc este tot sfânt, tot cast, tot templu al lui Dumnezeu.Din acest motiv nu a putut cunoaște dezintegrarea mormântului, dar, păstrându-și trăsăturile naturale, a trebuit să fie transfigurat într-o lumină a incoruptibilității, să intre în o existență nouă și glorioasă, bucurați-vă de eliberare deplină și de viața perfectă.
Un alt scriitor antic afirmă: „Hristos, mântuitorul și Dumnezeul nostru, dătătorul de viață și de nemurire, a fost cel care a redat viața Maicii. El a fost cel care a făcut-o pe cea care îl născuse egal cu sine în neputința trupului și pentru totdeauna. El a înviat-o din morți și a primit-o alături de el, pe o cale pe care numai el o cunoaște”.
Toate aceste considerații și motivații ale sfinților părinți, precum și cele ale teologilor pe același subiect, au ca temelie supremă Sfânta Scriptură. Într-adevăr, Biblia ne prezintă pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu strâns unită cu Fiul ei dumnezeiesc și mereu solidară cu el și împărtășită de starea lui.
În ceea ce privește Tradiția, deci, nu trebuie uitat că încă din secolul al II-lea Fecioara Maria a fost prezentată de sfinții părinți ca noua Eva, intim unită cu noul Adam, deși supusă lui. Mama și Fiul apar mereu asociați în lupta împotriva dușmanului infernal; lupta care, așa cum se prezisese în Proto-Evanghelie (cf. Gn 3), avea să se încheie cu cea mai deplină biruință asupra păcatului și a morții, asupra acelor dușmani, adică pe care Apostolul Neamurilor îi prezintă mereu împreună (cf. Rom cap. 15 și 5; 6 Cor 1, 15-21; 26-54). Așadar, precum învierea glorioasă a lui Hristos a fost o parte esențială și semnul final al acestei biruințe, tot așa și pentru Maria lupta comună a trebuit să se încheie cu proslăvirea trupului ei fecioresc, după afirmațiile Apostolului: „Când aceasta trupul stricăcios se îmbracă în nestricăciune și acest trup muritor în nemurire, cuvântul Scripturii se va împlini: Moartea a fost înghițită pentru biruință” (57 Cor 1; 15; cf. Os 54, 13).
În felul acesta augusta Maica Domnului, unită în mod tainic cu Iisus Hristos din veșnicie „prin același decret” de predestinare, imaculată în zămislirea ei, fecioară nepătată în maternitatea ei divină, însoțitoare generoasă a divinului Răscumpărător, biruitoare asupra păcatului și a morții. , în cele din urmă a obținut să-și încununeze măreția, biruind stricăciunea mormântului. Ea a biruit moartea, ca și Fiul ei deja, și a înviat cu trup și suflet la slava cerului, unde strălucește ca Regină la dreapta Fiului ei, Regele nemuritor al veacurilor.