Devotarea către Maria: istorie către rugăciunea de salut

ISTORIA „RUGĂRII SĂNĂTĂȚII”

iA păstoare din Bavaria a fost pe 20/06/1646 cu turma ei pascând.

Era o imagine a Madonei în fața căreia fata promisese că va recita nouă rozarii în fiecare zi.

Era o căldură mare peste acea regiune, iar vitele nu-i permiteau timpul să se roage. Draga noastră Doamnă i-a apărut apoi și i-a promis că îi va învăța o rugăciune care va avea aceeași valoare ca recitarea a nouă Rozarii.

I s-a dat sarcina de a-i învăța pe doamna altora.

Păstorul a păstrat însă rugăciunea și mesajul pentru ea însăși până la moartea ei. Sufletul său, după moarte, nu a putut să aibă pace; Dumnezeu ia dat harul să se manifeste și a spus că nu va găsi pace dacă nu ar dezvălui bărbaților această rugăciune, din moment ce sufletul ei rătăcea.

Astfel a reușit să obțină pacea veșnică.
O raportăm mai jos amintind că, recitată de trei ori după un rozariu, corespunde angajamentului echivalent a nouă rozarii:

„Rugăciunea de felicitare”

(se repetă de 3 ori după rozariu)

Dumnezeu te salută, Maria. Dumnezeu te salută, Maria. Dumnezeu te salută, Maria.
O Maria, te salut de 33.000 (treizeci și trei de mii) de ori,
după cum te-a întâmpinat arhanghelul Sfântul Gabriel.
Bucuria pentru inima ta și, de asemenea, pentru inima mea, arhanghelul ți-a adus salutul lui Hristos.
Ave, o Maria ...

Astăzi joi meditație

Iadul.
1. Iadul este un loc destinat de dreptatea divină pentru a pedepsi pe cei care mor în păcat muritor cu torturi veșnice. Prima pedeapsă pe care blestematul o suferă în iad este pedepsirea simțurilor, care sunt chinuite de un foc care arde oribil, fără să diminueze vreodată. Foc în ochi, foc în gură, foc peste tot. Fiecare simț suferă propria durere. Ochii sunt orbiți de fum și întuneric, îngroziți de vederea demonilor și a altor blestemați. Urechile zi și noapte nu aud acele țipete constante, lacrimi și hule. Simțul mirosului suferă foarte mult de duhoarea acelui bitum sulf și arzător care se sufocă. Gura este sfărâmată de setea arzătoare și foamea canină: Et famem patiéntur ut canes. În mijlocul acestor chinuri, bogatul Epulon s-a ridicat spre cer și a cerut o picătură mică de apă, pentru a tempera arderea limbii sale, ba chiar i-a fost refuzată o picătură. De unde acei nefericiți, arsi de sete, devorați de foame, chinuiți de foc, plâns, țipete și disperare. O, dracu ', cât de nefericiți sunt cei care vă cad în abisuri! Ce zici, fiul meu? dacă ai muri chiar acum, unde ai merge? Dacă acum nu poți ține un deget peste flacăra unei lumânări, dacă nu poți suferi nici măcar o scânteie de foc pe mână fără să strigi, cum poți să te ții în flăcări în toată eternitatea?

2. Luați în considerare, fiul meu, remușcările pe care le va simți conștiința celor condamnați. Ei vor suferi iadul în memorie, în intelect; în testament. Ei își vor aminti în permanență de ce s-au pierdut, adică pentru că au dorit să se descurce cu o oarecare pasiune: această amintire este acel vierme care nu moare niciodată: Vermis eorum non moritur. Își vor aduce aminte de timpul în care li s-a dat Dumnezeu să se mântuiască de pierdere, de exemplele bune ale tovarășilor lor, de intențiile lor făcute și nu de îndeplinit. Se vor gândi din nou la predicile auzite, la avertismentele duhovnicului, la inspirațiile bune pe care le-au lăsat păcat și, văzând că nu mai există niciun remediu, vor trimite țipete disperate. Atunci, voința nu va mai avea niciodată ceva ce își dorește din nou, dimpotrivă, va suferi toate relele. Intelectul va cunoaște în sfârșit marele bine pe care l-a pierdut. Sufletul despărțit de trup, prezentându-se la curtea divină, vede frumusețea lui Dumnezeu, își cunoaște toată bunătatea, aproape că contemplă pentru o clipă splendoarea Paradisului, poate că aude și cele mai dulci cântece ale Îngerilor și ale sfinților. Ce durere, văzând că totul s-a pierdut pentru totdeauna! Cine poate rezista vreodată unor astfel de chinuri?

3. Fiul meu, care acum nu-i pasă să-și piardă Dumnezeul și Cerul, îți vei cunoaște orbirea când vei vedea atât de mulți dintre tovarășii tăi mai ignoranți și mai săraci decât tu triumfă și te bucuri în Împărăția cerurilor, iar el a fost blestemat de Dumnezeu, iar tu vei fi izgonit. departe de acea binecuvântată patrie, de bucuria Lui, de compania Preasfintei Fecioare și a Sfinților. Prin urmare, faceți penitență; nu așteptați până nu mai este timp: dați-vă lui Dumnezeu.Cine știe că aceasta nu este ultima chemare și că, dacă nu răspundeți, Dumnezeu nu vă va abandona și nu vă va lăsa să cădeați în acele chinuri eterne! Deh! Iisuse, eliberează-mă de iad! Un poenis m-a eliberat, Domine!