Devotamentul de astăzi: importanța înțelepciunii creștine și a fericirilor

Domnul spune: „Fericiți cei flămânzi și însetați de dreptate, căci vor fi săturați” (Mt 5, 6). Această foame nu are nimic de-a face cu foamea trupească și această sete nu cere o băutură pământească, ci dorește să-și aibă satisfacția în binele dreptății. Ea vrea să fie introdusă în secretul tuturor bunurilor ascunse și tânjește să fie umplută cu același Domn.
Binecuvântat este sufletul care tânjește după această mâncare și arde de dorință pentru această băutură. Cu siguranță nu și-ar fi dorit-o dacă nu i-ar fi gustat deja deloc dulceața. L-a auzit pe Domnul spunând: „Gustați și vedeți cât de bun este Domnul” (Ps 33:9). A primit un pachet de dulceață cerească. Se simțea arzând de dragostea celei mai caste voluptăți, în așa măsură încât, disprețuind toate lucrurile trecătoare, era înfiorat în întregime de dorința de a mânca și a bea dreptate. El a aflat adevărul acelei prime porunci care spune: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta” (Dt 6, 5; cf. Mt 22, 37; Mc 12, 30; Lc 10, 27). De fapt, a-l iubi pe Dumnezeu nu este altceva decât a iubi dreptatea. Dar la fel cum grija pentru aproapele este asociată cu iubirea lui Dumnezeu, tot așa și dorința de dreptate este asociată cu virtutea milei. De aceea zice Domnul: „Fericiți cei milostivi, căci vor găsi milă” (Mt 5, 7).
Creștine, recunoaște sublimitatea înțelepciunii tale și înțelege cu ce doctrine și metode ajungi la ea și ce recompense ești numit! Cel care este milă vrea să fii milostiv, iar cel care este dreptate vrea să fii drept, pentru ca Creatorul să strălucească în făptura sa și chipul lui Dumnezeu să strălucească, reflectat în oglinda inimii omenești, modelată după forma modelului. Credința celor care o practică cu adevărat nu se tem de pericole. Dacă faci asta, dorințele tale vor fi îndeplinite și vei deține pentru totdeauna acele posesiuni pe care le iubești.
Și pentru că totul se va face curat pentru tine, grație milostenii, vei ajunge și la acea fericire pe care Domnul o făgăduiește imediat după aceste cuvinte: „Fericiți cei curați cu inima, că ei vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5, 8). ).
Mare, fraților, este fericirea celui pentru care este pregătit un premiu atât de extraordinar. Așadar, ce înseamnă să ai o inimă curată, dacă nu să ai grijă de dobândirea acelor virtuți menționate mai sus? Ce minte ar putea înțelege, ce limbă ar putea exprima imensa fericire de a-L vedea pe Dumnezeu?
Și totuși natura noastră umană va atinge acest scop atunci când se va transforma: adică va vedea divinitatea în sine, nu mai „ca într-o oglindă, nici în chip confuz, ci față în față” (1 Corinteni 13, 12). ), precum și nici un om nu a putut să vadă vreodată. El va realiza în bucuria inefabilă a contemplației veșnice „ceea ce ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit și nu au intrat vreodată în inima omului” (1 Cor 2, 9).