Fecioara Maria vorbește despre ea însăși și viața ei în Santa Brigida

«Sunt Împărăteasa Cerurilor, Maica Domnului... De când, la începutul copilăriei mele, l-am întâlnit pe Domnul, am fost mereu atent și înfricoșat pentru mântuirea mea și ascultarea mea față de El. Când am știut că Dumnezeu este creatorul meu și judecătorul tuturor acțiunilor mele, l-am iubit intim; în fiecare moment îmi era teamă să-l jignesc cu cuvintele și acțiunile mele. Atunci, când am aflat că dăduse poporului legea și poruncile lui și că făcuse multe minuni cu ei, am hotărât în ​​sufletul meu să nu iubesc pe nimeni decât pe el; iar lucrurile lumii mi-au dat o mare amărăciune. Când am aflat și eu că Dumnezeu va răscumpăra lumea și se va naște dintr-o Fecioară, m-am simțit mișcat și însuflețit de atâta dragoste pentru el, încât mă gândeam doar la el și nu voiam pe nimeni în afară de el. M-am îndepărtat pe cât posibil de conversația cotidiană, și de prezența părinților și a prietenilor; Le-am dat săracilor tot ce aveam și am păstrat pentru mine doar o rochie simplă și câteva lucruri din care să trăiesc. Nu mi-a plăcut nimic care să nu fie Dumnezeu. În inima mea am adăpostit dorința neîncetată de a trăi până în ziua nașterii ei, de a merita să fiu roaba Maicii Domnului, deși nu mă socoteam vrednic de asta. În mine însumi am jurat să rămân fecioară, dacă este plăcut lui Dumnezeu, și să nu mai stăpânesc nimic altceva în lume. Acum, dacă voia lui Dumnezeu ar fi fost alta, mi-aș fi dorit să se fi făcut voia lui, nu a mea, pentru că mă temeam că nu poate și nu ar vrea nimic care să-mi fie de folos; pentru aceasta, de aceea, m-am amânat de voința lui. Pe măsură ce se apropia vremea prezentării fecioarelor la Templu, conform legii, pe care părinții mei o respectau, am fost prezentată cu celelalte fete; înăuntru am crezut că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu; și de vreme ce știa că nici nu doream, nici nu-mi doream pe nimeni în afară de el, putea să mă păstreze în feciorie, dacă asta îi plăcea; altfel, ca voia lui să fie făcută. După ce am auzit fiecare dispoziție în Templu și m-am întors acasă, ardeam și mai mult de dragostea lui Dumnezeu și în fiecare zi eram aprins de un foc nou și de noi dorințe ale lui. Pentru aceasta m-am abătut mai mult decât de obicei de toată lumea, rămânând singur zi și noapte, cu marea teamă că gura mea va vorbi și urechile mele vor auzi ceva contrar dragostei lui Dumnezeu, sau că ochii mei vor vedea ceva delicios. Mi-a fost și teamă că tăcerea mea nu mă va împiedica să exprim ceea ce aveam de spus și am avut grijă să nu fac această greșeală; fiind atât de tulburat în inima mea și punându-mi toată nădejdea în Dumnezeu, mi-am amintit deodată să mă gândesc la imensa putere divină, la modul în care îngerii și toată creația îi slujesc și cât de inefabilă și infinită este slava lui. În extaz, am văzut trei minuni: o stea, dar nu ca cea care strălucește pe cer; o lumină, dar nu ca cea care strălucește în lume; și am mirosit un parfum, dar nu ca al ierburilor sau al vreunei substanțe aromate, ci foarte dulce și inefabil, un parfum al căruia eram eu; și am avut un fior de mare bucurie. În acel moment, am auzit o voce adâncă, dar nu era o voce umană; și, după ce am auzit-o, mi-a fost teamă că fusese o iluzie. Deodată mi s-a arătat un înger, asemănător cu un bărbat frumos, dar nu din carne, care mi-a spus: „Te salut, plin de har...”. După ce i-am auzit cuvintele, am încercat să-i înțeleg sensul sau de ce mă salutase în felul acesta, căci eram convins că sunt nedemn de așa ceva și de orice bine care mi se oferă, dar nu am ignorat faptul că nimic nu era imposibil pentru Dumnezeu și că putea face cu mine ceea ce dorea. Atunci îngerul mi-a zis pentru a doua oară: „Cel ce se naște din voi este sfânt și se va numi Fiul lui Dumnezeu (cf. Lc 2); și voia Lui se va face.” Nu am crezut că sunt vrednic de asta și nu l-am întrebat pe înger de ce sau când se va împlini această taină; cu toate acestea m-am întrebat de felul în care se va întâmpla, întrucât eram nevrednic să fiu Maica Domnului, și nu cunoșteam pe om; pe măsură ce rostisem aceste cuvinte, îngerul mi-a răspuns că nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu și că fiecare dorință a lui se va împlini. După ce l-am auzit pe înger, am simțit o imensă dorință de a fi Maica Domnului și m-am simțit umplut de o mare iubire; sufletul meu vorbea cu nemărginită iubire incomparabilă. De aceea am rostit cuvintele: „Facă-se voia Ta în mine”. La aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu a fost îndată zămislit în pântecele meu; sufletul meu a simțit o bucurie inefabilă și toate membrele corpului meu au sărit. L-am ținut în mine și l-am purtat fără durere, fără greutate, fără disconfort; M-am smerit în toate, știind că cel pe care îl purtam în mine era atotputernic. Când l-am născut, l-am născut fără durere și fără păcat, așa cum îl zămissesem, dar cu atâta bucurie în duh și trup, încât picioarele mele aproape că n-au atins pământul. Și așa cum a intrat în toate mădularele mele cu bucuria universală a sufletului meu, tot așa a ieșit fără să-mi vatăme fecioria, în timp ce mădularele și sufletul meu tremurau de bucurie inefabilă. Considerând și admirând frumusețea lui, sufletul meu s-a umplut de bucurie, de vreme ce știam că sunt nevrednic de un asemenea Fiu. Când m-am uitat la mâinile și picioarele lui unde aveau să fie băgate cuiele, întrucât simțeam că, după prooroci, va fi răstignit, ochii mi s-au topit în lacrimi și tristețea mi-a sfâșiat inima. Și când Fiul meu m-a văzut atât de nemulțumit și de plâns, a fost foarte trist. Dar când m-am gândit la puterea divină, m-am mângâiat din nou, căci știam că Dumnezeu a vrut-o și că era oportun ca profețiile să se adeverească; apoi mi-am conformat voința cu a lui; așa că durerea mea s-a contopit mereu cu bucuria ».