„Legământul Domnului” al Sfântului Irineu, episcop

Moise în Deuteronom le spune poporului: «Domnul, Dumnezeul nostru, a stabilit legământ cu noi pe Horeb. Domnul nu a stabilit acest legământ cu părinții noștri, ci cu noi, care suntem astăzi aici cu toții în viață ”(Dt 5: 2-3).
De ce atunci nu a făcut legământul cu părinții lor? Tocmai pentru că „legea nu este făcută pentru cei drepți” (1 Tm 1: 9). Acum părinții lor erau drepți, aceia care scriseseră virtutea decalogului în inimile și sufletele lor, pentru că îl iubeau pe Dumnezeu care îi crease și se abținea de la orice nedreptate împotriva aproapelui; de aceea nu era necesar să-i sfătuim cu legi corective, întrucât purtau în sine dreptatea legii.
Dar când această dreptate și dragoste pentru Dumnezeu a căzut în uitare sau, mai degrabă, a dispărut complet în Egipt, Dumnezeu, prin marea lui milă față de oameni, s-a manifestat făcându-și auzit vocea. Cu puterea sa, a condus poporul din Egipt, astfel încât omul să poată deveni din nou discipol și urmaș al lui Dumnezeu. I-a pedepsit pe neascultători, astfel încât să nu-l disprețuiască pe cel care i-a creat.
Apoi a hrănit oamenii cu mană, astfel încât aceștia să primească hrană spirituală așa cum spusese Moise în Deuteronom: „El te-a hrănit cu mană, pe care nu o cunoșteai și pe care nici măcar părinții tăi nu o cunoscuseră vreodată, ca să te facă să înțelegi pe acel om el nu trăiește numai din pâine, ci din ceea ce iese din gura Domnului ”(Dt 8).
El a poruncit dragostea pentru Dumnezeu și a sugerat dreptatea care se datorează aproapelui, astfel încât omul să nu fie nedrept și nevrednic de Dumnezeu. Astfel, el a pregătit, prin intermediul Decalogului, omul pentru prietenia și armonia sa cu aproapele său. Toate acestea au beneficiat pe om însuși, fără ca Dumnezeu să aibă nevoie de nimic de la om. Aceste lucruri l-au îmbogățit pe om pentru că i-au dat ceea ce îi lipsea, adică prietenie cu Dumnezeu, dar nu i-au adus nimic lui Dumnezeu, pentru că Domnul nu avea nevoie de dragostea omului.
Omul, în schimb, a fost lipsit de gloria lui Dumnezeu, pe care nu a putut să o dobândească în niciun fel decât prin intermediul acelui omagiu care i se cuvine. Și pentru aceasta Moise le spune poporului: „Alege atunci viața, ca să trăiești tu și descendenții tăi, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând glasul Lui și ținându-te unit cu el, căci El este viața și longevitatea ta” (Dt 30, 19-20).
Pentru a pregăti omul pentru această viață, Domnul însuși a rostit cuvintele Decalogului pentru toți fără distincție. Prin urmare, au rămas cu noi, după ce au primit dezvoltare și îmbogățire, cu siguranță nu modificări și tăieturi, când a venit în trup.
În ceea ce privește preceptele limitate la vechea stare de servitute, acestea au fost prescrise separat de Domnul poporului prin Moise într-un mod adecvat educației și instruirii lor. Moise însuși spune: Domnul mi-a poruncit apoi să vă învăț legile și normele (cf. Deut 4: 5).
Din acest motiv, ceea ce li s-a dat pentru acea perioadă de sclavie și în figură, a fost abolit odată cu noul pact de libertate. Pe de altă parte, acele precepte, care sunt inerente naturii și sunt potrivite pentru oamenii liberi, sunt comune tuturor și au fost dezvoltate cu darul larg și generos al cunoașterii lui Dumnezeu Tatăl, cu prerogativa adoptării în calitate de copii, cu acordarea iubirii desăvârșite și credincioși urmând Cuvântul său.