Vizionarul Ivan din Medjugorje l-a văzut pe Papa lângă Madonna

În timp ce o mulțime imensă, la Roma, sta la coadă ore în șir pentru a se putea ruga o clipă în fața trupului lui Karol Wojtyla cel Mare, știrile senzaționale răsună de pe telefoane mobile la site-uri de internet, din Statele Unite până la Medjugorje din Roma. După ce i-am verificat - din mai multe surse, directe și serioase - fiabilitatea, putem raporta, deși nu este oficial.

Papa era mort de vreo patru ore, sâmbătă seara, când Ivan Dragicevic, unul dintre cei șase „băieți din Medjugorje” și-a avut apariția zilnică la Boston, orașul în care locuiește acum. Acolo era ora 18.40 peste mări (și era încă 2 aprilie). În timp ce Ivan se ruga, ca de obicei, privind la Madona, frumoasa tânără care i-a apărut în fiecare zi din 24 iunie 1981, în stânga ei i-a apărut Papa. Una dintre sursele mele reconstituie totul în detaliu: „Papa a fost zâmbind, părea tânăr și era foarte fericit. Era îmbrăcat în alb, cu o mantie de aur. Maica Domnului s-a întors spre el și cei doi, uitându-se unul la altul, amândoi au zâmbit, un zâmbet extraordinar, minunat. Papa a continuat extaziat să se uite la Tânăra și ea s-a întors către Ivan spunându-i: „fiul meu drag este cu mine”. Nu a spus altceva, dar chipul ei era strălucitor ca cel al papei care a continuat să se uite la chipul ei”.

Această știre, după cum puteți înțelege, a făcut o mare impresie ajungând chiar și la unii oameni care se roagă în Sf. Petru despre bietele rămășițe muritoare ale lui Karol Wojtyla. Creștinii repetă în fiecare duminică în Crez: „Cred în viața veșnică”. Dar, evident, vestea acestei apariții este cu adevărat un lucru excepțional, pe cât de excepțional este faptul că există o viață reală după moarte, pe atât de excepțională a fost existența pământească a acestui papă și pe atât de excepțional este „cazul Medjugorje”. Mulți își întorc nasul din cauza unei ostilități prejudiciabile față de iruperea supranaturalului. Personal - pentru a vedea clar în faptele de la Medjugorje (dacă sunt adevărate sau false) - mi-am făcut propria investigație jurnalistică pe care am adunat-o în cartea „Misterul Medjugorje” unde – printre altele – am reconstituit rapoartele diferitelor medici- comisii științifice care (toate) s-au declarat în imposibilitatea de a explica evenimentele excepționale care au loc acolo, în primul rând asupra celor șase băieți, în momentul aparițiilor. La fel de inexplicabile din punct de vedere medical rămân vindecările prodigioase care au fost documentate acolo.

Printre altele, Maica Domnului din Medjugorje a fost, de la bun început, foarte hotărâtă să dorească să reamintească generației noastre realitatea vieții veșnice, a vieții definitive care este viața adevărată. De altfel, deja în a doua zi a apariţiilor (25 iunie 1981) a liniştit-o pe una dintre fete, Ivanka, încă necăjită de moartea recentă a mamei sale şi apoi i-a arătat-o, aproape de ea. Mai mult, unii dintre văzători mărturisesc că au fost aduși să „vadă” iadul, purgatoriul și raiul, așa cum copiilor din Fatima li s-a arătat iadul.

Un studiu aprofundat al acestor evenimente a fost făcut de părintele Livio Fanzaga în cărțile sale despre Medjugorje, care sunt prețioase și pentru descifrarea anumitor detalii „teologice” precum tinerețea Mariei (și a Papei), semn al tinereții veșnice a lui Dumnezeu. O splendidă meditație teologică despre Medjugorje a părintelui Divo Barsotti, publicată în Avvenire, explica: „cu Maria apare lumea nouă... Parcă dintr-o dată devine vizibilă o lume care este mereu prezentă, dar care de obicei rămâne ascunsă; ca și cum ochii omului ar dobândi o nouă putere vizuală... Din apariții avem certitudinea unei lumi de lumină, puritate și iubire... în Madona este întreaga creație care a fost reînnoită. Ea însăși este noua creație, necontaminată de rău și biruitoare... Apariția face prezentă lumea răscumpărată... Apariția nu este așadar o acțiune a lui Dumnezeu asupra imaginației omului. Cred că realitatea ei obiectivă nu poate fi negata. Este cu adevărat Sfânta Fecioară care apare, cu adevărat bărbații intră în relație cu ea și cu divinul ei Fiu... Fecioara nu poate să-și abandoneze copiii înaintea manifestării publice și solemne a biruinței ei asupra răului. Mama tuturor, nu s-a putut despărți de noi care trăim în pedeapsă, supuși oricărei ispite, neputând scăpa de moarte”. Pentru cei care nu cunosc istoria creștină, toate acestea pot părea incredibile, dar – după cum a demonstrat istoricul Giorgio Fedalto, de la Universitatea din Padova, în cartea Porțile Raiului (editoria San Paolo) – secolele creștine, chiar și cele recente, sunt literalmente pline de haruri mistice făcute sfinților sau creștinilor obișnuiți care confirmă realitatea Vieții de Apoi. Pe scurt, Biserica este cea care - la o privire atentă - a fost de secole literalmente cufundată în supranatural. Cât despre Medjugorje, atunci, este o provocare care este încă prezentă: înainte de a lua o poziție trebuie să mergi loial și să vezi, să investighezi, să studiezi faptele (precum diferitele echipe de savanți) cu obiectivitate. În rest, se exprimă doar prejudecăți nefondate și se arată doar teama (obscurantistă) de a întâlni un fenomen care bulversează toate ideile cuiva.

Dar să revenim la „canonizarea” papei care a făcut-o însăși pe Fecioara. Există un precedent care l-a avut ca protagonist pe Padre Pio. Acest lucru a fost dezvăluit recent în jurnalul (tocmai publicat) al directorului său spiritual, părintele Agostino da S. Marco în Lamis. La 18 noiembrie 1958 scrie: „Iubitul Padre Pio își trăiește întotdeauna viața de rugăciune și unire intimă cu Domnul, se poate spune în toate momentele zilei și ale odihnei nopții. Chiar și în convorbirile pe care le poate avea cu confrații săi și cu ceilalți, își menține uniunea interioară cu Dumnezeu. În urmă cu câteva zile a suferit o otită dureroasă, așa că a plecat două zile să le spovedească pe femei. A simțit toată durerea sufletului său pentru moartea Papei Pius al XII-lea (care a murit la Castelgandolfo la 3,52 pe 9 octombrie, ed.). Dar atunci Domnul i-a arătat-o ​​în slava Cerului”.

Asemenea lui Padre Pio, misticii au întotdeauna mari dificultăți în a fi acceptați. Marele filozof Bergson (care s-a convertit la catolicism) spunea: „Marele obstacol pe care îl vor întâmpina este cel care a împiedicat crearea unei umanități divine”. Ioan Paul al II-lea - care era un mare contemplativ - era în schimb profund deschis către supranatural. După cum o dovedește venerația pentru Helena-Faustina Kowalska (una dintre cele mai mari mistice ale secolului XX) pe care el însuși a ajutat-o ​​să fie acceptată (tot la Sfântul Oficiu, în anii șaizeci), pe care a canonizat-o și pentru care a instituit sărbătoarea. a Milostivirii Divine care – în intențiile Papei – urma să fie cheia lecturii secolului XX și a istoriei în ansamblu (cum a subliniat și în ultima carte, Memoria și identitatea).

Faptul că moartea Papei a avut loc tocmai în această sărbătoare (care începe la Vecernia sâmbătă) este extraordinar de semnificativ. Tot pentru că era o „prima sâmbătă” a lunii, ziua în care – după practica evlavioasă stabilită de Fecioara de la Fatima – ea însăși cheamă pe cei care i se încredințează. „Implicația” papei Wojtyla cu Fatima este de acum bine cunoscută. Mai puțin cunoscută este deschiderea sa la Medjugorje (încă nu este recunoscută de Biserică), dar sunt multe și unice mărturii. Mentionez doua cazuri. Episcopii Oceanului Indian primiți de Papă la 23 noiembrie 1993, la un moment dat – vorbind despre Medjugorje – l-au auzit spunând: „Aceste mesaje sunt cheia pentru a înțelege ce se întâmplă și ce se va întâmpla în lume”. Iar Monseniorului Krieger, fost episcop de Florianopolis, plecând în satul Bosnia la 24 februarie 1990, Sfântul Părinte i-a spus: „Medjugorje este centrul spiritual al lumii”.

Nu întâmplător aparițiile au început a doua zi după tentativa asupra papei, parcă pentru a însoți și sprijini această a doua fază a pontificatului său. Încă de la început, vizionarii au relatat că Maica Domnului l-a definit pe Ioan Paul al II-lea drept papa pe care ea însăși l-a ales și dăruit omenirii pentru această perioadă dramatică. Maica Domnului a cerut continuu să-l însoțească în rugăciune, într-o zi a sărutat o poză cu imaginea ei și pe 13 mai 1982, la un an după atac, le-a spus băieților că dușmanii vor să-l omoare, dar l-a protejat pentru că el el este tatăl tuturor oamenilor.

„Șansa” (dacă se poate numi șansă) a vrut acum un an să fie fixată pentru duminică, 3 aprilie 2005, la Milano, la Mazdapalace, o mare întâlnire de rugăciune a medjugorienilor. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că papa va muri chiar în noaptea aceea. Așa că duminica trecută, în fața a zece mii de oameni în rugăciune pentru Pontif, părintele Jozo Zovko, care a fost paroh din Medjugorje la începutul aparițiilor, a subliniat această împrejurare misterioasă și semnificativă și a ținut să-și amintească întâlnirile sale cu papa și bunăvoinţa lui şi protecţia ei.

Sub acest pontificat, Medjugorje a devenit într-adevăr unul dintre centrele lumii creștine. Sunt milioane de oameni care și-au redescoperit credința și ei înșiși acolo. În Italia este o lume subacvatică, ignorată de mass-media, dar privirea, duminică, la Mazdapalace, sau numărul mare de oameni care ascultă Radio Maria în fiecare zi, a fost suficient pentru a realiza cât de mult și-a lărgit domnia Regina Păcii. sub pontificatul papei Wojtyla. Sâmbătă, 2 aprilie, înainte de moartea Papei, arătându-se altui dintre cei șase vizionari, Mirjana, la Medjugorje, Maica Domnului - conform cronicilor - a adresat această invitație semnificativă: „În acest moment vă rog să reînnoiți Biserica”. Fata a remarcat că era o sarcină prea dificilă, prea mare. Iar Maica Domnului, conform relatărilor Medjugorje, a răspuns: „Copiii mei, voi fi cu voi! Apostolii mei, voi fi cu voi și vă voi ajuta! Înnoiește-te pe tine și pe familiile tale mai întâi și îți va fi mai ușor”. Mirjana i-a spus din nou: „Stai cu noi, mamă!”.

În timp ce mulți privesc Conclavul cu criterii politice, trebuie să ne întrebăm dacă în cadrul Bisericii lucrează o forță misterioasă care o ghidează, o protejează și se manifestă pentru a ajuta umanitatea aflată în pericol grav. Karol Wojtyla nu a avut nicio îndoială în privința asta și timp de douăzeci și șapte de ani și-a repetat numele omenirii, încredințându-i tot pe sine, Biserica și lumea.