Sfântul Rozariu: semănatul harurilor

 

Știm că Doamna noastră ne poate salva nu numai de moarte spirituală, ci și de moarte fizică; nu știm, însă, de câte ori de fapt și cum ne-a salvat și ne salvează. Știm cu certitudine însă că, pentru a ne salva, ea folosește și un mijloc la fel de simplu precum coroana rozariului. S-a întâmplat de multe ori. Episoadele sunt cu adevărat uimitoare. Iată una care ne servește pentru a ne înțelege utilitatea de a avea și de a duce coroana Sfântului Rozariu cu noi, fie în poșetă, buzunar sau mașină. Acesta este un sfat care costă puțin, dar poate da roade, chiar și mântuirea vieții fizice însăși, așa cum ne învață episodul următor.

În anii celui de-al doilea război mondial, în Franța, într-un oraș de nord ocupat de naziști, care i-au persecutat pe evrei pentru a-i extermina, a trăit o tânără femeie evreiască, recent convertită la catolicism. Convertirea a avut loc în principal datorită Madonei, așa cum a spus ea însăși. Și a avut, din recunoștință, o devotament intens față de Madonna, hrănind și un cult al dragostei speciale pentru Sfântul Rozariu. Mama ei, însă, nemulțumită de convertirea fiicei sale, a rămas evreiască și a fost hotărâtă să rămână așa. La un moment dat, aderase la o dorință insistentă a fiicei sale, adică la dorința de a purta mereu coroana Sfântului Rozariu în poșetă.

Între timp, s-a întâmplat că în orașul în care locuiau mama și fiica, naziștii au intensificat persecuția evreilor. De teamă să nu fie descoperite, mama și fiica au decis să schimbe atât numele, cât și orașul unde să locuiască. Deplasându-se în altă parte, de fapt, pentru o perioadă bună, ei nu au suferit nicio pacoste sau pericol, eliminând tot ceea ce și obiectele care ar putea trăda apartenența lor la poporul evreu.

Dar a venit ziua când doi soldați Gestapo s-au prezentat acasă pentru că, pe baza unor suspiciuni, au fost nevoiți să efectueze o căutare severă. Mama și fiica s-au simțit în suferință, în timp ce gărzile naziste au început să pună mâna pe toate, hotărâte să se prăbușească peste tot pentru a găsi vreun semn sau vreun indiciu care să trădeze originea evreiască a celor două femei. Apropo, unul dintre cei doi soldați a văzut poșeta Mamei, a deschis-o și a vărsat tot conținutul. A ieșit și coroana Rozariului cu Crucifixul, iar la vederea acelei coroane a Rozariului, soldatul a fost uluit, s-a gândit câteva clipe, apoi a luat coroana în mână, s-a întors către însoțitorul său și i-a spus: „Să nu pierdem mai mult timp, în această casă. Am greșit să venim. Dacă poartă această coroană în poșetă, cu siguranță nu sunt evrei ... »

Și-au luat la revedere, și și-au cerut scuze pentru neplăceri și au plecat.

Mama și fiica s-au privit nu mai puțin surprinse. Coroana Sfântului Rozariu își salvase viețile! Un semn al prezenței Madonei era suficient pentru a-i proteja de un pericol iminent, de o moarte cumplită. Care a fost recunoștința lor față de Doamna noastră?

O purtăm mereu cu noi
Învățătura care ne vine din acest episod dramatic este simplă și luminoasă: coroana Sfântului Rozariu este un semn al harului, este un semn de referință la Botezul nostru, la viața noastră creștină, este un semn elocvent al credinței noastre și al credința noastră cea mai pură și autentică, adică credința în misterele divine ale Întrupării (misterele vesele), ale Răscumpărării (mistere dureroase), ale Vieții veșnice (mistere glorioase), iar astăzi am avut și darul misterelor Revelației lui Hristos ( mistere luminoase).

Depinde de noi să înțelegem valoarea acestei coroane a Rozariului, să înțelegem harul ei prețios pentru sufletul nostru și, de asemenea, pentru corpul nostru. Purtând-o în jurul gâtului, purtând-o în buzunar, purtând-o în poșetă: este întotdeauna un semn că o mărturie a credinței și a iubirii față de Madonna poate merita și poate merita mulțumiri și binecuvântări de tot felul, precum și aceeași mântuire de la moartea fizică.

De câte ori și cât de des - mai ales dacă sunt tineri - nu purtăm bibelouri și obiecte mici, amulete și farmecele norocoase, care nu știu decât despre vanitate și superstiție? Toate lucrurile care pentru un creștin devin doar un semn de atașament față de deșerturile pământești, care se abat de la lucrurile care merită în ochii lui Dumnezeu.

Coroana Rozariului este cu adevărat un „lanț dulce” care ne leagă de Dumnezeu, așa cum spune Fericitul Bartolo Longo, care ne ține uniți de Madona; și dacă o purtăm cu credință, putem fi siguri că nu va fi niciodată fără vreun har sau binecuvântare deosebită, nu va fi niciodată fără speranță, mai presus de toată mântuirea sufletului și poate chiar a trupului.