Biserica și istoria ei: esența și identitatea creștinismului!

În forma sa de bază, creștinismul este tradiția credinței care se concentrează pe figura lui Iisus Hristos. În acest context, credința se referă atât la actul de încredere al credincioșilor, cât și la conținutul credinței lor. Ca tradiție, creștinismul este mai mult decât un sistem de credințe religioase. De asemenea, a generat o cultură, un set de idei și moduri de viață, practici și artefacte care au fost transmise din generație în generație. De vreme ce, desigur, Isus a devenit obiectul credinței. 

Prin urmare, creștinismul este atât o tradiție vie a credinței, cât și cultura pe care credința o lasă în urmă. Agentul creștinismului este biserica, comunitatea oamenilor care alcătuiesc corpul credincioșilor. A spune că creștinismul se concentrează pe Isus Hristos nu este un lucru bun. Înseamnă că într-un fel își reunește credințele și practicile și alte tradiții cu referire la o figură istorică. Cu toate acestea, puțini creștini s-ar mulțumi să păstreze această referință pur istorică. 

Deși tradiția lor de credință este istorică, adică ei cred că tranzacțiile cu divinul nu au loc în domeniul ideilor atemporale, ci între ființele umane obișnuite de-a lungul veacurilor. Marea majoritate a creștinilor își concentrează credința în Isus Hristos ca pe cineva care este, de asemenea, o realitate prezentă. Ele pot include multe alte referințe în tradiția lor și astfel pot vorbi despre „Dumnezeu” și „natura umană” sau despre biserică ”și„ lume ”. Dar nu ar fi numiți creștini dacă nu și-ar atrage atenția mai întâi și ultimul asupra lui Isus Hristos.

Deși există ceva simplu în această concentrare asupra lui Isus ca figură centrală, există și ceva foarte complicat. Această complexitate este dezvăluită de mii de biserici, secte și confesiuni separate care alcătuiesc tradiția creștină modernă. A proiecta aceste corpuri separate în fundalul dezvoltării lor în națiunile lumii înseamnă a sugera varietatea uluitoare.