Voința și puterea Îngerului Păzitor în viața noastră

La începutul cărții sale, profetul Ezechiel descrie viziunea unui înger, care oferă revelații interesante despre voința îngerilor. „...M-am uitat și iată, un vânt furtunos a înaintat dinspre nord, un nor mare strălucind de jur împrejur, un foc din care străluceau fulgerări și în centru ca splendoarea electrului în mijlocul focului. În mijloc a apărut figura a patru oameni vii, al căror aspect era următorul. Aveau o înfățișare umană, dar fiecare avea patru fețe și patru aripi. Picioarele lor erau drepte, iar picioarele lor erau ca copitele unui bou, strălucind ca bronzul limpede. De sub aripi, pe cele patru laturi, s-au ridicat maini omenesti; toți patru aveau același aspect și aripi de dimensiuni identice. Aripile s-au unit și, în orice direcție s-au întors, nu s-au uitat înapoi, ci fiecare a mers înainte. În ceea ce privește aspectul lor, aveau înfățișarea unui bărbat, dar toți patru aveau și o față de leu în dreapta, o față de bou în stânga și o față de vultur. Astfel aripile lor erau întinse în sus: fiecare avea două aripi care se atingeau una de cealaltă și două aripi care le acoperiu trupul. Toți s-au mișcat în fața lor: s-au dus acolo unde îi îndruma spiritul și, în timp ce se mișcau, nu s-au uitat înapoi. În mijlocul acelor patru ființe vii se putea vedea ceva ca cărbuni aprinși sub formă de torțe, care se mișcau printre ele. Focul strălucea și fulgere ieșea din flacără. Chiar și cei patru vii au venit și au plecat ca fulgerul. Acum, uitându-mă la acele viețuitoare, am văzut că pe pământ era o roată lângă toate patru... puteau merge în patru direcții, fără să se întoarcă în timpul mișcărilor lor... Când acele viețuitoare se mișcau, până și roțile se învârteau lângă ei, iar când se ridicau de la pământ, se ridicau și roțile. Oriunde i-a împins duhul, roțile mergeau, așa cum se ridicau împreună cu el, pentru că duhul acelei ființe vii era în roți...” (Ez 1, 4-20).

„Din flacără au ieșit fulgere”, așa ne spune Ezechiel. Toma d'Aquino consideră „flacăra” un simbol al cunoaşterii, iar „fulgerul” un simbol al voinţei. Cunoașterea stă la baza oricărei voințe și efortul nostru este întotdeauna îndreptat către ceva ce am recunoscut anterior ca valoare. Cine nu recunoaște nimic, nu vrea nimic; cel care nu știe decât senzualul, nu vrea decât senzualitate. Cine înțelege maximul, vrea doar maximul.

Indiferent de diferitele ordine îngerești, îngerul are cea mai mare cunoaștere a lui Dumnezeu dintre toate creaturile Sale; de aceea are şi voinţa cea mai puternică. „Acum, uitându-mă la acele viețuitoare, am văzut că pe pământ era o roată lângă toate patru... Când acele viețuitoare se mișcau, roțile se întorceau și ele lângă ele, iar când se ridicau de la pământ, se ridicau. sus chiar și pe roți... pentru că spiritul acelei ființe vii era în roți”. Roțile în mișcare simbolizează activitatea îngerilor; voința și activitatea merg paralel. Astfel, voința îngerilor se transformă imediat în acțiune relevantă. Îngerii nu cunosc ezitarea dintre a înțelege, a dori și a face. Voința lor este alimentată de cunoștințe extrem de clare. Nu există nimic la care să reflectați și să judecați în deciziile lor. Voința îngerilor nu are curente contrare. Într-o clipă, îngerul înțelege totul clar. Din acest motiv acțiunile sale sunt veșnic irevocabile.

Un înger care s-a hotărât odată pentru Dumnezeu nu va mai putea schimba niciodată această decizie; un înger căzut, însă, va rămâne pentru totdeauna blestemat, pentru că roțile pe care le-a văzut Ezechiel se întorc înainte, dar niciodată înapoi. Voința imensă a îngerilor este legată de o putere la fel de imensă. În fața acestei puteri, omul își dă seama de propria sa slăbiciune. Iată ce s-a întâmplat cu proorocul Ezechiel și așa s-a întâmplat și cu proorocul Daniel: „Mi-am ridicat ochii și iată, am văzut un om îmbrăcat în in, cu rinichii lui împodobiți cu aur curat: trupul lui avea aspect de topaz, ochii păreau flăcările focului, brațele și picioarele lui străluceau ca bronzul lustruit și sunetul cuvintelor lui răsuna ca zgomotul unei mulțimi... Dar am rămas fără putere și am devenit palidă până în punctul în care era să leșin. ... dar de îndată ce l-am auzit vorbind, mi-am pierdut mințile și am căzut cu fața la pământ” (Dan 10, 5-9). În Biblie există multe exemple ale puterii îngerilor, a căror simplă apariție este adesea suficientă pentru a ne speria și a ne înspăimânta pe noi oamenii. În acest sens, prima carte a Macabeilor scrie: „Când solii împăratului au hulit împotriva ta, îngerul tău s-a coborât și a ucis 185.000 de asirieni” (1 Mc 7, 41). Potrivit Apocalipsei, îngerii sunt executorii puternici ai pedepselor divine din toate timpurile: șapte Îngeri revarsă pe pământ cele șapte potri ale mâniei lui Dumnezeu (Apoc 15, 16). Și atunci am văzut un alt înger coborât din cer cu mare putere și pământul a fost luminat de splendoarea lui (Apoc 18, 1). Atunci un înger puternic a ridicat o piatră mare cât o piatră de moară și a aruncat-o în mare, zicând: „Deci dintr-o lovitură Babilonul, cetatea cea mare, va fi doborâtă și nimeni nu o va mai găsi” (Apocalipsa 18:21). .

este greșit să deducem din aceste exemple că îngerii își îndreaptă voința și puterea spre ruina oamenilor; dimpotrivă, îngerii doresc binele și, chiar și atunci când folosesc sabia și vărsă sticlele mâniei, nu vor decât convertirea la bine și biruința binelui. Voința îngerilor este puternică și puterea lor mare, dar ambele sunt limitate. Chiar și cel mai puternic înger este legat de un decret divin. Voința îngerilor depinde în întregime de voința lui Dumnezeu, care trebuie să fie îndeplinită în cer și de asemenea pe pământ. Și de aceea ne putem baza pe îngerii noștri fără teamă, nu va fi niciodată în detrimentul nostru.