„Prietenia lui Dumnezeu” a Sfântului Irineu, episcop

Domnul nostru, Cuvântul lui Dumnezeu, i-a condus mai întâi pe oameni să-I slujească lui Dumnezeu, apoi ca slujitori i-a făcut prieteni, așa cum a spus el însuși ucenicilor săi: „Nu vă mai spun robi, pentru că un slujitor nu știe ce face stăpânul său; dar v-am chemat prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl ”(Ioan 15:15). Prietenia lui Dumnezeu acordă nemurirea celor care sunt dispuși în mod corespunzător la ea.
La început, Dumnezeu l-a format pe Adam nu pentru că avea nevoie de om, ci pentru a avea pe cineva asupra căruia să-și revărseze beneficiile. De fapt, Cuvântul l-a glorificat pe Tatăl, rămânând mereu în el, nu numai înaintea lui Adam, ci și înaintea întregii creații. El însuși a declarat: „Tată, slăvește-mă înaintea ta cu acea slavă pe care am avut-o cu tine înainte ca lumea să fie” (Ioan 17: 5).
El ne-a poruncit să-l urmăm nu pentru că avea nevoie de slujirea noastră, ci să ne dăm mântuirea. De fapt, urmărirea Mântuitorului este împărtășirea mântuirii, la fel cum a urma lumina înseamnă a fi înconjurat de lumină.
Cine este în lumină, cu siguranță nu este cel care luminează lumina și o face să strălucească, ci lumina este cea care îl luminează și îl face luminos. El nu dă nimic luminii, dar din aceasta primește beneficiul splendoarei și al tuturor celorlalte avantaje.
Așa este și cu slujirea către Dumnezeu: nu aduce nimic lui Dumnezeu și, pe de altă parte, Dumnezeu nu are nevoie de slujba oamenilor; dar celor care îl slujesc și îl urmează, el dă viață, nestricăciune și glorie veșnică. El îi acordă beneficiile celor care îl slujesc pentru că îl slujesc și celor care îl urmăresc pentru că îl urmează, dar el nu obține niciun beneficiu din aceasta.
Dumnezeu caută slujba oamenilor pentru a avea posibilitatea, cel bun și milostiv, de a-și revărsa beneficiile asupra celor care perseverează în slujirea sa. În timp ce Dumnezeu nu are nevoie de nimic, omul are nevoie de comuniune cu Dumnezeu.
Gloria omului constă în a persevera în slujba lui Dumnezeu. Și din acest motiv Domnul le-a spus ucenicilor săi: „Tu nu m-ai ales pe mine, ci eu te-am ales pe tine” (Ioan 15:16), arătând astfel că nu ei sunt cei care slăviți-L, urmându-L, dar care, pentru că L-au urmat pe Fiul lui Dumnezeu, au fost slăviți de El. Și din nou: „Vreau ca cei pe care mi i-ai dat să fie cu mine acolo unde sunt, ca să-mi vadă slava” (Ioan 17:24).