Dragostea Câștigă totul! - Interviu cu Claudia Koll

Dragostea Câștigă totul! - Interviu cu Claudia Koll de Mauro Harsch

Unul dintre cei mai extraordinari oameni pe care i-am cunoscut în ultimii ani este cu siguranță Claudia Koll. Actriță de succes, în prezent își combină activitatea artistică cu o intensă muncă voluntară în favoarea copiilor și a suferinței. Am avut ocazia să o cunosc în mai multe rânduri, descoperind în ea o sensibilitate, o bunătate sufletească și o dragoste pentru Dumnezeu și aproapele care era cu siguranță ieșită din comun. În interviu, implicând spontaneitate, el vorbește despre convingerile sale morale și spirituale, despre anumite experiențe de viață, dezvăluind și unele secrete păstrate în inima sa.

Recent s-a vorbit mult despre conversia ta și despre angajamentul tău față de copiii care au nevoie. Ce vrei să ne spui despre asta?
L-am întâlnit pe Domnul într-un moment dramatic al vieții mele, când nimeni nu m-a putut ajuta; numai Domnul, care privește în adâncul inimii, ar putea să o facă. Am strigat și El mi-a răspuns intrând în inima mea cu o mare mângâiere de dragoste; a vindecat niște răni și mi-a iertat unele păcate; m-a reînnoit și m-a pus în slujba viei sale. M-am simțit ca fiul pildei fiului risipitor: întâmpinat de tată, fără să fiu judecat. Am descoperit un Dumnezeu care este Iubire și mare Milă. La început l-am căutat pe Iisus în suferință, în muncă voluntară, în spitale, în bolnavi de SIDA și ulterior, în urma unei invitații din partea VIS (organizație internațională neguvernamentală care reprezintă misionarii salesieni din lume), m-am confruntat cu mari nedreptăți ca foamea și sărăcia. În Africa am văzut fața Copilului Iisus care a ales să fie sărac printre săraci: am văzut mulți copii zâmbitori alergând în jurul lor, îmbrăcați în cârpe și îmbrățișându-i și sărutându-i, m-am gândit la Pruncul Iisus, am văzut în ei mulți copii Iisus.

Îți amintești vreo experiență de credință trăită în tinerețea ta?
În copilăria mea am crescut cu o bunică oarbă, care totuși a văzut cu ochii credinței. Era foarte devotată Madonnei din Pompei și Sfintei Inimi a lui Isus; datorită ei am respirat o „prezență” specială a credinței. Mai târziu, Domnul mi-a permis să mă pierd ... Astăzi, totuși, înțeleg că Dumnezeu permite pierderea și răul, pentru că din ea se poate naște un mare bine. Fiecare „fiu risipitor” devine un martor al iubirii și al marii îndurări a lui Dumnezeu.

După conversie, ce s-a schimbat concret în alegerile tale de viață, în viața de zi cu zi?
Conversia este ceva profund și continuu: deschide inima și se schimbă, trăiește Evanghelia în mod concret, este o operă de regenerare bazată pe multe moarte și renașteri zilnice mici. În viața mea încerc să îi mulțumesc lui Dumnezeu cu multe gesturi mici de dragoste: îngrijirea copiilor, a săracilor, depășirea egoismului meu ... Este adevărat că există mai multă bucurie în a da decât în ​​a primi. Uneori, uitându-ne pe noi înșine, se deschid noi orizonturi.

Ai fost la Medjugorje vara trecută. Ce impresii ai adus înapoi?
A fost o experiență puternică care mă transformă și îmi oferă noi stimulente, încă într-o fază evolutivă. Maica Domnului a jucat un rol important în convertirea mea; chiar a fost mamă și mă simt ca fiica ei. În fiecare întâlnire importantă o simt apropiată și, atunci când trebuie să fac pace, Rozariul este întotdeauna rugăciunea care îmi aduce pacea înapoi în inimă.

Ești martor al credinței catolice trăite în plinătate și bucurie. Ce ați dori să le spuneți tinerilor departe de credință și celor care au abandonat creștinismul și Biserica pentru a îmbrățișa probabil alte religii sau alte filozofii ale vieții?
Aș vrea să le spun că omul are nevoie de Transcendent, de prezența lui Isus Înviat care este speranța noastră. În comparație cu alte religii, avem un Dumnezeu care are și față; un Dumnezeu care și-a sacrificat viața pentru noi și care ne învață să trăim pe deplin și să ne cunoaștem pe noi înșine. Experimentarea lui Dumnezeu înseamnă, de asemenea, intrarea în adâncul inimilor noastre, cunoașterea pe noi înșine și, prin urmare, creșterea în umanitate: aceasta este marea taină a lui Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu și adevăratul om. Astăzi, iubindu-l pe Isus, nu pot să nu iubesc omul, am nevoie de om. A fi creștin înseamnă a-ți iubi fratele și a-i primi dragostea, înseamnă a simți prezența Domnului prin frații noștri. Iubirea pentru Isus ne face să ne vedem aproapele cu alți ochi.

Care credeți că este motivul pentru care mulți tineri părăsesc Biserica?
Societatea noastră nu ne susține pe o cale spirituală, este o societate foarte materialistă. Dorul sufletului tinde în sus, dar în realitate lumea ne vorbește despre altceva și nu ne susține într-o căutare autentică a lui Dumnezeu. Și Biserica are dificultățile sale. În orice caz, nu trebuie să uităm că este corpul mistic al lui Hristos și, prin urmare, trebuie susținut, trebuie să rămânem în Biserică. Nu trebuie să identificăm persoana cu Dumnezeu: uneori greșelile unei persoane devin un motiv pentru care nu se crede sau nu se mai crede ... Acest lucru este greșit și nedrept.

Ce este fericirea pentru tine?
Bucurie! Bucuria de a ști că Iisus există. Și bucuria vine din sentimentul iubit de Dumnezeu și de oameni și din reciprocitatea acestei iubiri.

Cele mai importante valori din viața ta.
Iubire iubire iubire ...

Ce te-a făcut să îți dorești să fii actriță?
Imediat după naștere, mama și cu mine am riscat să murim și, așa cum am menționat anterior, am fost încredințată bunicii mele, care este orbă. Mai târziu, când stătea în fața televizorului și asculta dramele, îi spuneam ce am văzut. Experiența de a-i spune ce se întâmplă și de a-i vedea fața luminată, mi-a generat dorința de a comunica cu oamenii și de a da emoții. Cred că sămânța vocației mele artistice se regăsește în această experiență.

O experiență deosebit de vie printre amintirile tale ...
Cu siguranță, cea mai mare experiență a fost aceea de a simți în inima mea marea dragoste a lui Dumnezeu, care mi-a anulat multe răni. În voluntariat, îmi amintesc că am întâlnit un pacient cu SIDA care pierduse capacitatea de a vorbi și nu mai putea merge. Am petrecut o după-amiază întreagă cu el; avea febră mare și tremura de frică. L-am ținut de mână toată după-amiaza; I-am împărtășit suferințele lui; Am văzut în el chipul lui Hristos ... nu voi uita niciodată acele momente.

Proiecte viitoare. În voluntariat și în viața artistică.
Planific o excursie în Angola pentru VIS. De asemenea, îmi continu colaborarea cu o asociație care se ocupă de femei imigrante în Italia în condiții dificile. Mă simt chemat să-i ajut pe cei mai slabi: săraci, suferinzi, străini. În acești ani de voluntariat cu imigranți, am trăit multe povești de poezie grozavă. Văzând situații de sărăcie chiar și în orașele noastre, am descoperit oameni cu răni morale mari, cultural care nu sunt pregătiți să se găsească în dificultate; oameni care au nevoie să-și redescopere demnitatea, cel mai profund sens al existenței lor. Prin cinema aș vrea să povestesc câteva dintre aceste realități foarte emoționante. În decembrie, în Tunisia, va începe și filmarea unui nou film pentru RAI, despre viața Sfântului Petru.

Cum vedeți lumea televiziunii și a cinematografului de astăzi?
Există elemente pozitive și am multe speranțe pentru viitor. Cred că este timpul să se nască ceva diferit. Visez la o artă care aduce lumină, speranță și bucurie.

Care este, după părerea ta, misiunea unui artist?
Cu siguranță, acela de a fi un pic profet, de a lumina inimile oamenilor. Astăzi, răul accentuat de mass-media ne rănește sufletul și speranța. Omul trebuie să se cunoască pe sine chiar și în propriile mizeri, dar trebuie să se încreadă în mila lui Dumnezeu, care se deschide spre speranță. Trebuie să privim binele care se naște chiar și acolo unde există răul: răul nu poate fi negat, ci trebuie transfigurat.

În Scrisoarea sa către artiști, Papa invită artiștii să „caute noi epifanii ale frumuseții pentru a face cadou lumii”. Noua noastră mișcare „Ars Dei” s-a născut și cu scopul de a redescoperi în artă un canal privilegiat de transmitere a mesajelor și valorilor care contribuie la amintirea minții și inimii omului a sacralității vieții, a Transcendentului, a universalitatea lui Hristos. O mișcare, prin urmare, în clar contrast cu arta contemporană. Comentariul tău despre asta. Cred că frumusețea este importantă. Un apus frumos ne vorbește despre Dumnezeu și ne deschide inimile; o piesă muzicală bună ne face să ne simțim mai bine. În frumusețe îl întâlnim pe Dumnezeu. Dumnezeu este frumusețe, iubire, armonie, pace. Niciodată, ca în această perioadă, omul nu are nevoie de aceste valori. În opinia mea, arta contemporană este cam târzie în comparație cu ceea ce caută sufletul omului, dar cred că noul mileniu va deschide noi orizonturi. Cred că Ars Dei este cu adevărat o mișcare nouă și sper că poate înflori așa cum spune Papa.

În cele din urmă, un mesaj, un citat pentru cititorii noștri.
„Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât și-a dat singurul Fiu, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. (Ioan 3-16) Iubirea cucerește totul!

Mulțumesc Claudia și ne vedem în Elveția!

Sursa: „Rivista Germogli” Roma, 4 noiembrie 2004