Meditația de astăzi: Ce vom da în schimb Domnului pentru tot ceea ce ne dă?

Ce limbaj ar putea accentua în mod corespunzător darurile lui Dumnezeu? De fapt, numărul lor este atât de mare încât scapă de orice listă. Măreția lor este, așadar, de așa natură încât chiar și unul dintre ei ar trebui să ne stimuleze să mulțumim donatorului la nesfârșit.
Dar există o favoare că, chiar dacă am vrea, nu am putea în niciun caz să trecem în tăcere. Într-adevăr, nu ar fi admisibil ca orice persoană, înzestrată cu o minte sănătoasă și capabilă de reflecție, să nu facă niciun cuvânt, chiar dacă este mult sub datorie, despre beneficiul divin divin pe care urmează să-l amintim.
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea sa. Îi dădea inteligență și rațiune, spre deosebire de toate celelalte ființe vii de pe pământ. I-a dat puterea de a se bucura de frumusețea uimitoare a paradisului pământesc. Și în cele din urmă l-a făcut conducător al tuturor lucrurilor din lume. După înșelăciunea șarpelui, căderea în păcat și, prin păcat, moarte și necazuri, el nu a abandonat creatura destinului său. În schimb, el i-a dat legea să o ajute, îngerii să o protejeze și să-i păstreze și i-a trimis pe profeți să îndrepte vicii și să învețe virtutea. Cu amenințări de pedepse reprimate și eradicate impetuozitatea răului. Cu promisiunile sale, el a stimulat acuratețea binelui. Nu de puține ori a arătat în avans, în această sau acea persoană, soarta finală a vieții bune sau rele. Nu se dezinteresa de om nici atunci când persista obstinat în neascultarea sa. Nu, în bunătatea Lui, Domnul nu ne-a abandonat nici măcar din prostiile și insolența arătate de noi în disprețuirea onorurilor pe care ni le-a oferit și în călcarea în dragostea sa de binefăcător. Mai degrabă, El ne-a chemat înapoi de la moarte și ne-a readus la viață prin Domnul nostru Iisus Hristos.
În acest moment, chiar modul în care s-a făcut beneficiul trezește o admirație și mai mare: „Deși de natură divină, el nu a considerat egalitatea lui cu Dumnezeu o comoară geloasă, ci s-a dezbrăcat, asumându-și condiția de servitor” (Phil. 2, 6-7). El și-a luat asupra noastră suferințele și și-a luat durerile, pentru noi a fost lovit, astfel încât prin rănile sale am fost vindecați (cf. Is 53, 4-5) și din nou ne-a răscumpărat din blestem, devenind el însuși de dragul nostru (cf. Gal 3, 13), și a cunoscut o moarte extrem de ignomilă pentru a ne duce înapoi la o viață glorioasă.
Nu s-a mulțumit să ne cheme din nou la moarte, ci mai degrabă ne-a făcut părtași ai propriei divinități și păstrează pregătită o glorie eternă care depășește orice magnitudine umană în amploare.
Ce putem apoi da înapoi Domnului pentru tot ce ne-a dat? (cf. Ps 115, 12). El este atât de bun încât nici nu necesită reciprocitate: este fericit în schimb că-l reciproc cu dragostea noastră.
Când mă gândesc la toate acestea, rămân parcă îngrozit și consternat de teamă că, din cauza ușurinței mele a minții sau a grijilor pentru nimic, mă va slăbi în dragostea lui Dumnezeu și va deveni chiar un motiv de rușine și rușine pentru Hristos.