Meditația de astăzi: preeminența carității

De ce pe pământ, fraților, nu suntem foarte solicitați să căutăm oportunități pentru mântuirea reciprocă și nu ne oferim reciproc ajutor reciproc acolo unde considerăm că este cel mai necesar, purtând în mod fratern poverile celuilalt? Dorind să ne aducă aminte de acest lucru, Apostolul spune: „Părțiți-vă reciproc poverile, astfel veți împlini legea lui Hristos” (Gal 6: 2). Și în altă parte: Purtati-vă unii pe alții cu dragoste (cf. Ef 4). Aceasta este, fără îndoială, legea lui Hristos.
Ce se întâmplă în fratele meu, indiferent de motiv - sau pentru necesitate sau pentru slăbiciune a corpului sau pentru ușurința moravurilor - nu văd că pot corecta, de ce nu pot suporta cu răbdare? De ce nu am grijă de el cu dragoste, așa cum se spune: Vor fi micuții lor purtați în brațele mele și mângâiați pe genunchi? (cf. Is 66, 12). Poate pentru că îmi lipsește acea caritate care suferă totul, care are răbdare în îndurare și bun în iubire conform legii lui Hristos! Cu pasiunea sa, el ne-a luat răul și cu compasiunea sa, a luat asupra noastră durerile noastre (cf. Is 53), iubind pe cei pe care i-a adus și aducându-i pe cei pe care i-a iubit. Pe de altă parte, cel care ostil își atacă fratele în nevoie sau care îi subminează slăbiciunea, de orice fel, se supune fără îndoială legii diavolului și o pune în practică. Să folosim, așadar, înțelegerea și practicăm fraternitatea, luptând împotriva slăbiciunii și numai persecutând viciul.
Conduita cea mai acceptabilă pentru Dumnezeu este aceea care, deși variază ca formă și stil, urmează cu mare sinceritate dragostea lui Dumnezeu și, pentru el, iubirea aproapelui.
Caritatea este singurul criteriu conform căruia totul trebuie făcut sau nu făcut, schimbat sau nu schimbat. Este principiul care trebuie să direcționeze fiecare acțiune și scopul către care trebuie să vizeze. Acționând cu privire la aceasta sau inspirat de ea, nimic nu este nepotrivit și totul este bun.
Fie ca el să se învrednicească să ne acorde această caritate, cea pe care nu o putem plăcea fără ea, cea fără de care nu putem face absolut nimic, care trăiește și domnește, Doamne, pentru secole nesfârșite. Amin.