Medjugorje: Urcușul la Krizevac, o pagină din Evanghelie

Urcarea spre Krizevac: o pagină din Evanghelie

Eram încă seminarist când, pentru prima dată, am auzit de Medjugorje. Astăzi, ca preot și la sfârșitul studiilor la Roma, am avut harul de a însoți un grup de pelerini. Personal, m-a impresionat fervoarea cu care miile de oameni prezenți în acel pământ binecuvântat s-au rugat și au celebrat sacramentele, în special Euharistia și reconcilierea. Hotărârea cu privire la autenticitatea aparițiilor las celor care sunt competenți în materie; Cu toate acestea, voi păstra pentru totdeauna amintirea Via Crucis pe poteca pietroasă care duce la vârful Krizevacului. O urcare grea și lungă, dar în același timp foarte frumoasă, în care am putut trăi diverse scene care, ca o pagină din Evanghelie, mi-au dat idei de meditație.

1. Unul după altul. Mulți pe drum.
Un fapt – Cu o seară înainte de Via Crucis, o călugăriță ne sfătuise să plecăm înainte de zori. Ne-am supus. Am fost foarte surprins să văd că multe grupuri de pelerini ne-au precedat și că unii erau deja pe drum. Prin urmare, a trebuit să așteptăm ca oamenii să treacă de la o stație la alta înainte de a înainta și noi spre Cruce.

O reflecție – Știm, nașterea și moartea sunt evenimente ale vieții naturale. În viața creștină, când primim botezul, sau ne căsătorim sau ne consacram, avem întotdeauna pe cineva care ne precede și care ne urmează. Nu suntem nici primii, nici ultimii. Atunci trebuie să-i respectăm pe cei care sunt mai în vârstă în credință, precum și pe cei care vin după noi. În Biserică nimeni nu se poate considera singur. Domnul te primește la orice oră; fiecare se angajează să răspundă la timpul său.

O rugăciune – O, Maria, fiica lui Israel și mamă a Bisericii, învață-ne să trăim astăzi a credinței noastre știind să asimilem istoria Bisericii și pregătindu-ne pentru viitor.

2. Unitate în diversitate. Pace tuturor.
Un fapt – am fost impresionat de diversitatea pelerinilor și a grupurilor care urcau și coborau! Eram diferiți, ca limbă, rasă, vârstă, mediu social, cultură, formație intelectuală... Dar eram la fel de uniți, foarte uniți. Ne rugam cu totii pe acelasi drum, marsand spre o singura destinatie: Krizevac. Toți, atât indivizi cât și grupuri, au acordat atenție prezenței altora. Minunat! Iar marșul a rămas mereu armonios. O reflecție – Cât de diferită ar fi fața lumii dacă fiecare om ar fi conștient mai mult de apartenența sa la o singură mare familie, poporul lui Dumnezeu! Am avea mai multă pace și armonie dacă fiecare s-ar iubi pe celălalt așa cum este, cu particularitățile, măreția și limitele lor! Nimănui nu-i place o viață chinuită. Viața mea este frumoasă doar când a vecinului meu este la fel de frumoasă.

O rugăciune – O, Maria, fiică a neamului nostru și aleasă de Dumnezeu, învață-ne să ne iubim unii pe alții ca frați și surori din aceeași familie și să căutăm binele celorlalți.

3. Grupul devine mai bogat. Solidaritate și împărtășire.
Un fapt – Trebuia să urci pas cu pas spre vârf, petrecând câteva minute ascultând, meditând și rugându-te în fața fiecărei stații. Toți membrii grupului puteau, după citire, să exprime liber o reflecție, o intenție sau o rugăciune. În acest fel, contemplarea semnelor Via Crucis, precum și ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și a soliilor Fecioarei Maria, au devenit mai bogate, mai frumoase și au condus la o rugăciune mai profundă. Nimeni nu s-a simțit izolat. Nu au lipsit intervențiile care au readus mintea la identitatea fiecăruia. Minutele petrecute în fața posturilor au devenit o oportunitate de a ne împărtăși viețile și punctele de vedere diferite; momente de mijlocire reciprocă. Toți s-au întors spre Cel care a venit să ne salveze pentru a ne împărtăși starea.

O reflecție – Este adevărat că credința este un angajament personal, dar se mărturisește, se mărește și dă roade în comunitate. Prietenia ca atare înmulțește bucuria și încurajează împărtășirea suferinței, dar cu atât mai mult atunci când prietenia este înrădăcinată într-o credință comună.

O rugăciune – O, Marie, ce ai meditat la patima Fiului tău printre apostoli, învață-ne să ascultăm de frații noștri și să ne eliberăm de egoismul nostru.

4. Să nu crezi că ești prea puternic. Smerenie și milă.
Un fapt – Via Crucis de pe Krizevac începe cu mult entuziasm și determinare. Traseul este de așa natură încât alunecările și căderile nu sunt neobișnuite. Organismul este supus unui efort mare și este ușor să rămâneți rapid fără energie. Oboseala, setea și foamea nu lipsesc... Cei mai slabi sunt uneori tentați să regrete că au început această întreprindere grea. Văzând pe cineva căzând sau în nevoie, cineva este determinat să-l batjocorească și să nu aibă grijă de el.

O reflecție – Încă rămânem ființe de carne. Ni se poate întâmpla și nouă să cădem și să ne simțim sete. Cele trei căderi ale lui Isus pe calea spre Calvar sunt semnificative pentru viețile noastre. Viața creștină cere putere și curaj, credință și perseverență, dar și smerenie și milă. O rugăciune – O, Maria, mama celor smeriți, ia-ne ostenelile, durerile și slăbiciunile noastre. Îi încredințează ei și Fiului tău, umilul Slujitor care a luat asupra noastră poverile.

5. Când sacrificiul dă viață. Dragostea în fapte.
Un fapt – Pe la cea de-a zecea stație am dat de un grup de tineri care cărau pe targă o tânără cu handicap. Văzându-ne, fata ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg. M-am gândit imediat la scena evanghelică a paraliticului prezentată lui Iisus după ce a fost coborât de pe acoperișul casei... Tânăra s-a bucurat că a fost pe Krizevac și că l-a întâlnit pe Dumnezeu acolo. Dar singură, fără ajutorul prietenilor ei, nu ar fi putut să urce. Dacă urcarea cu mâinile goale este deja grea pentru un om normal, îmi imaginez cât de greu trebuie să fi fost pentru cei care cărau pe rând acea targă pe care zăcea sora lor în Hristos.

O reflecție – Când iubești, accepți suferința pentru viața și fericirea de a fi iubit. Isus ne-a dat cel mai mare exemplu în acest sens. „Nimeni nu are dragoste mai mare decât aceasta: a-și da viața pentru prieteni” (In 15,13, XNUMX), spune crucifixul de pe Golgota. A iubi înseamnă a avea pe cineva pentru care să mori!

O rugăciune – O, Marie, tu care ai strigat la picioarele Crucii, învață-ne să acceptăm suferința din dragoste pentru ca frații noștri să aibă viață.

6. Împărăția lui Dumnezeu aparține „copiilor”. Micimea.
Un fapt – O priveliște frumoasă în călătoria noastră a fost să-i vedem pe copii ridicându-se și coborându-se. Au sărit plin de veselie, zâmbitoare, nevinovate. Au avut mai puține dificultăți decât adulții să se împiedice de pietre. Bătrânii s-au așezat treptat pentru a se împrospăta puțin. Micuții au făcut ecou în urechile noastre chemarea lui Isus de a deveni ca ei să intre în împărăția lui.

O reflecție - Cu cât credem că suntem mai mari, cu atât devenim mai grei, cu atât urcușul spre „Carmel” este mai greu. O rugăciune - Maică a Domnului și micuț slujitor, învață-ne să scăpăm de prestigiul și demnitatea noastră pentru a merge cu bucurie și seninătate pe „căraca”.

7. Bucuria de a merge înainte. Confortul altora.
Un fapt – Pe măsură ce ne apropiam de ultima stație, oboseala a crescut, dar am fost transportați de bucuria de a ști că vom ajunge în curând. Cunoașterea motivului transpirației tale dă curaj. De la începutul Via Crucis, și cu atât mai mult spre final, am întâlnit în coborâre oameni care ne-au încurajat, cu privirea lor frățească, să mergem înainte. Nu era neobișnuit să vezi un cuplu ținându-se de mână pentru a se ajuta unul pe celălalt să abordeze cele mai abrupte puncte.

O reflecție - Viața noastră creștină este o trecere din deșert spre pământul făgăduinței. Dorința de a trăi veșnic în casa Domnului ne dă bucurie și pace, oricât de grea ar fi călătoria. Aici mărturia sfinților ne oferă mare mângâiere, a celor care L-au urmat și L-au slujit pe Domnul înaintea noastră. Avem o nevoie neîncetată de a fi sprijiniți unul de celălalt. Direcția spirituală, mărturia vieții și împărtășirea experiențelor sunt necesare pe numeroasele căi pe care ne aflăm.

O rugăciune – O, Maria, Maica noastră a credinței și a speranței împărtășite, învață-ne să profităm de numeroasele tale vizite pentru a avea în continuare motive să sperăm și să avansăm.

8. Numele noastre sunt scrise pe cer. Încredere!
Un fapt – Iată-ne. Am avut nevoie de mai mult de trei ore pentru a ajunge la destinație. O curiozitate: baza pe care este așezată crucea mare albă este plină de nume - ale celor care au trecut pe aici sau ale celor care au fost purtați în inimă de pelerini. Mi-am spus că aceste nume sunt, pentru cei care le-au scris, mai mult decât litere. Alegerea numelor nu a fost liberă.

O reflecție – Chiar și în rai, adevărata noastră patrie, numele noastre sunt scrise. Dumnezeu, care-i cunoaște pe fiecare pe nume, ne așteaptă, se gândește la noi și veghează asupra noastră. El știe numărul firelor noastre de păr. Toți cei care ne-au precedat, sfinții, se gândesc la noi, mijlocesc pentru noi și ne ocrotesc. Oriunde am fi și orice am face, trebuie să trăim conform cerului.

O rugăciune – O, Maria, încununată cu flori roz din rai, învață-ne să ne păstrăm privirea mereu îndreptată către realitățile de sus.

9. Coborare de pe munte. Misiunea.
Un fapt – Când am ajuns pe Krizevac am simțit dorința de a rămâne cât mai mult posibil. Ne-am simțit bine acolo. În fața noastră se întindea frumoasa panoramă a orașului Medjugorje, orașul marian. Noi am cantat. Am ras. Dar... a trebuit să coborâm. A trebuit să părăsim muntele și să ne întoarcem acasă... să reluăm viața de zi cu zi. Acolo, în viața de zi cu zi, trebuie să experimentăm minunile întâlnirii noastre cu Domnul, sub privirea Mariei. O reflecție – Mulți oameni se roagă pe Krizevac și mulți trăiesc în lume. Dar rugăciunea lui Isus a fost plină de misiunea sa: voia Tatălui, mântuirea lumii. Profunzimea și adevărul rugăciunii noastre sunt obținute numai prin aderarea noastră la planul de mântuire al lui Dumnezeu.

O rugăciune – O, Maria, Doamna Păcii, învață-ne să spunem da Domnului în fiecare zi a vieții noastre pentru ca Împărăția lui Dumnezeu să vină!

Don Jean-Basile Mavungu Khoto

Sursa: Eco di Maria nr.164