Medjugorje: mama cere acceptare, dar vindecarea vine

Mama și copilul cu SIDA: cererea de acceptare ... vindecarea vine!

Aici, părinte, am așteptat mult să-ți scriu nehotărât dacă o fac sau nu, apoi citind diversele experiențe ale multor oameni am crezut că este corect ca și eu să spun povestea mea. Sunt o fată de 27 de ani. La 19 ani am plecat de acasă: am vrut să fiu liber și să-mi fac viața. Am crescut într-o familie catolică, dar în curând am uitat de Dumnezeu. O căsătorie greșită și două avorturi spontane mi-au marcat viața. Curând m-am trezit singur, în angoasă și căutând cine știe ce! Iluzii! În mod inevitabil am căzut în droguri: ani oribili, am trăit constant în păcatul de moarte; Am devenit mincinos, impostor, hoț etc.; dar era în inima mea o flacără mică, foarte mică, pe care satana nu a putut să o stingă! Din când în când, chiar întâmplător, îi ceream ajutor Domnului, dar credeam că nu mă va asculta !! În acel moment nu aveam loc în inima mea pentru El, Domnul meu. Cum nu era adevărat !!! După aproape patru ani din această viață teribilă și oribilă, mi-a făcut clic ceva care m-a determinat să schimb această situație. Am vrut să renunț la droguri, am renunțat la tot, venise momentul în care Dumnezeu a început să mă transforme!

M-am întors la părinții mei, dar atâta timp cât au fost bine primiți, m-au făcut să cântăresc întreaga situație, nu mă mai simțeam acasă, (declar că mama mea a murit când aveam 13 ani și tatăl meu s-a căsătorit puțin mai târziu); M-am dus să locuiesc cu bunica maternă, o religioasă ferventă, terțiară franciscană, care cu exemplul ei tăcut m-a învățat să mă rog. Am însoțit-o aproape în fiecare zi la Sfânta Liturghie, am simțit că s-a născut ceva în mine: „Dorința lui Dumnezeu !!” Am început să ne rugăm rozariul în fiecare zi: era cel mai bun moment al zilei. Cu greu m-am recunoscut, zilele negre ale drogurilor deveneau acum o amintire îndepărtată. Era timpul ca Iisus și Maria să mă ia de mână și să mă ajute să mă ridic, în ciuda faptului că din când în când, dar foarte rar, am continuat să fumez articulații. Cu medicamentele dure am terminat: mi-am dat seama că nu am nevoie nici de medici, nici de medicamente; dar încă nu eram la locul lui.

Între timp, mi-am dat seama că îl aștept pe fiul meu. Am fost fericit, am vrut-o, a fost un cadou minunat de la Dumnezeu pentru mine! Am așteptat nașterea cu bucurie și tocmai în această perioadă am aflat despre Medjugorje: am crezut imediat, dorința de a merge acolo s-a născut în mine, dar nu știam când, eram șomer și cu un copil pe drum! Am așteptat și am pus totul în mâinile scumpei Mame cerești! David, băiețelul meu, s-a născut. Din păcate, după mai multe analize medicale, s-a descoperit că atât copilul meu cât și eu eram HIV-SIDA; dar nu mi-a fost frică. Mi-am dat seama că dacă aceasta era crucea pe care trebuia să o port, aș purta-o! Ca să spun adevărul, mi-a fost frică doar pentru David. Dar am avut încredere în Domnul, eram sigur că El mă va ajuta.

Am început cele cincisprezece sâmbete către Maica Domnului în novena, să cer harul, Când bebelușul meu a împlinit 9 luni, mi-am dat seama în cele din urmă de dorința de a merge în pelerinaj la Medjugorje (am găsit de lucru ca servitoare și am ridicat suma necesară pelerinajului). Și, în combinație, mi-am dat seama că sfârșitul novenei o voi trece la Medjugorje. Am fost hotărât cu orice preț să obțin iertarea pentru vindecarea copilului meu. Când am ajuns la Medjugorje, m-a învăluit o atmosferă de liniște și seninătate, am trăit parcă în afara acestei lumi, am simțit constant prezența Maicii Domnului, care mi-a vorbit prin oamenii pe care i-am întâlnit. Am întâlnit oameni bolnavi străini adunați în rugăciune în diferite limbi, dar egali înaintea lui Dumnezeu! A fost o experiență minunată! Nu o voi mai uita niciodată. Am stat trei zile, trei zile pline de haruri spirituale; Am înțeles valoarea rugăciunii, a mărturisirii, chiar dacă nu am avut norocul să mărturisesc în Medjugorje din cauza prea multor oameni care erau acolo în acele zile, dar mărturisisem cu o zi înainte de plecarea mea la Milano.

Mi-am dat seama, când eram pe punctul de a ne întoarce acasă, că pentru tot timpul șederii mele în Medjugorje nu cerusem harul pentru copilul meu, ci doar să pot accepta această boală a copilului și ca un cadou, dacă aceasta era pentru slava Domnului! Și am spus: „Doamne, dacă vrei poți, dar dacă aceasta este voia ta, așa să fie”; și am promis solemn să nu mai fumez articulațiile. În inima mea știam, aveam certitudinea că într-un fel Domnul mă ascultase și mă va ajuta. M-am întors de la Medjugorje mai senin și mai pregătit să accept orice a vrut Domnul să fac!

La două zile după ce am ajuns la Milano, am avut o întâlnire cu medicul specialist pentru această boală. Copilul meu a fost testat; o săptămână mai târziu am avut rezultatul: „Negativ”, David al meu s-a vindecat complet !!! gata cu urmele acestui teribil virus! La dracu spun medicii (că a fost posibilă o recuperare, având copii mai mulți anticorpi) Cred că Domnul mi-a dat harul, acum copilul meu are aproape 2 ani și este bine; Încă port boala, dar am încredere în Domnul! și accept totul!

Acum particip la un grup de rugăciuni de adorare nocturnă într-o biserică din Milano și sunt fericit, Domnul este întotdeauna aproape de mine, am încă câteva mici ispite zilnice, unele nedumeriri, dar Domnul mă ajută să le depășesc. Domnul a bătut mereu la ușa inimii mele chiar și în cele mai grele momente, iar acum că l-am lăsat să intre, nu-l voi face să plece niciodată !! De atunci m-am întors din nou la Medjugorje în ajunul Anului Nou din acest an: alte fructe și alte haruri spirituale!

Uneori nu pot spune multe lucruri decât ... mulțumesc Doamne !!

Milano, 26 mai 1988 CINZIA

Sursa: Ecoul Medjugorje nr 54