Papa Francisc în sărbătoarea prezentării: învățați din răbdarea lui Simeon și a Anei

De sărbătoarea Prezentării Domnului, Papa Francisc i-a indicat pe Simeon și Anna drept modele de „răbdare a inimii” care poate menține speranța vie în momentele dificile.

„Simeon și Anna au prețuit speranța proclamată de profeți, chiar dacă întârzie să devină realitate și crește în tăcere printre infidelitățile și ruinele lumii noastre. Nu s-au plâns de cât de greșite sunt lucrurile, ci au căutat cu răbdare lumina care strălucește în întunericul istoriei”, a spus Papa Francisc în omilia sa din 2 februarie.

„Frați și surori, să contemplăm la răbdarea lui Dumnezeu și să implorăm răbdarea încrezătoare a lui Simeon și, de asemenea, a Annei. În acest fel și ochii noștri pot vedea lumina mântuirii și o pot aduce în întreaga lume”, a spus Papa în Bazilica Sf. Petru.

Papa Francisc a oficiat Liturghia pe 2 februarie cu ocazia Zilei Mondiale a Vieții Consacrate, care este sărbătorită în fiecare an de 25 de ani, cu ocazia sărbătorii Prezentării Domnului.

Liturghia pentru sărbătoarea Înfățișării Domnului, numită și Candelaria, a început cu binecuvântarea lumânărilor și procesiune într-o Bazilica Sf. Petru întunecată.

Altarul catedralei a fost iluminat cu zeci de lumânări aprinse, iar bărbații și femeile consacrate prezenți în congregație au ținut și lumânări mici.

Pentru Lumânări, catolicii aduc adesea lumânări la biserică pentru a fi binecuvântați. Ei pot apoi aprinde aceste lumânări acasă în timpul rugăciunii sau în momentele dificile ca simbol al lui Isus Hristos, lumina lumii.

În omilia sa, Papa Francisc a spus că răbdarea nu este „un semn de slăbiciune, ci tăria spiritului care ne permite să „purtam povara”... a problemelor personale și comunitare, să-i acceptăm pe ceilalți ca fiind diferiți de noi înșine, perseverează în bunătate atunci când totul pare pierdut și continuă să avanseze chiar dacă este copleșit de plictiseală și indolență.”

„Să aruncăm o privire mai atentă la răbdarea lui Simeone. Toată viața a așteptat, exersând răbdarea inimii”, a spus el.

„În rugăciunea sa, Simeon învățase că Dumnezeu nu vine în evenimente extraordinare, ci lucrează în mijlocul aparentei monotonii a vieții noastre de zi cu zi, în ritmul adesea monoton al activităților noastre, în lucrurile mărunte care, lucrând cu tenacitate și smerenie, realizăm în eforturile noastre de a face voia Lui. Perseverent cu răbdare, Simeon nu a obosit pe măsură ce timpul trecea. Era acum un bătrân, dar flacăra încă ardea puternic în inima lui.”

Papa a spus că există „adevărate provocări” în viața consacrată care necesită „răbdare și curaj pentru a continua să avansezi... și să răspunzi la îndemnurile Duhului Sfânt”.

„A fost o vreme când am răspuns chemării Domnului și cu entuziasm și generozitate i-am oferit viața noastră. Pe parcurs, împreună cu consolarile, am avut partea noastră de dezamăgiri și frustrări”, a spus el.

„În viețile noastre de bărbați și femei consacrați, se poate întâmpla ca speranța să dispară încet din cauza așteptărilor neîmplinite. Trebuie să avem răbdare cu noi înșine și să așteptăm cu speranță vremurile și locurile lui Dumnezeu, pentru că El rămâne mereu credincios promisiunilor Sale.”

Papa a subliniat că viața comunitară necesită și „răbdare reciprocă” în fața slăbiciunii și neajunsurilor fraților și surorilor.

El a spus: „Să ținem cont de faptul că Domnul nu ne cheamă să fim soliști... ci să facem parte dintr-un cor care poate pierde uneori o notă sau două, dar trebuie să încerce întotdeauna să cânte la unison”.

Papa Francisc a spus că răbdarea lui Simeon s-a născut din rugăciunea și istoria poporului evreu, care l-a văzut întotdeauna pe Domnul ca „un Dumnezeu milostiv și bun, lent la mânie și bogat în dragoste și credincioșie neclintită”.

El a adăugat că răbdarea lui Simeon oglindea răbdarea lui Dumnezeu.

„Mai mult decât oricine altcineva, Mesia, Isus, pe care Simeon l-a ținut în brațe, ne arată răbdarea lui Dumnezeu, Tatăl milostiv care continuă să ne cheme, până la ceasul nostru final”, a spus el.

„Dumnezeu, care nu cere perfecțiune, ci entuziasm sincer, care deschide noi posibilități atunci când totul pare pierdut, care vrea să deschidă o breșă în inimile noastre împietrite, care lasă sămânța bună să crească fără a smulge buruienile.”

„Acesta este motivul speranței noastre: că Dumnezeu nu se va sătura niciodată să ne aștepte... Când ne întoarcem, El vine să ne caute; când cădem, el ne ridică; când ne întoarcem la el după ce ne-am pierdut drumul, el ne așteaptă cu brațele deschise. Iubirea lui nu este cântărită în balanța calculelor noastre umane, ci ne oferă fără rezerve curajul să o luăm de la capăt”, a spus Papa Francisc.