De ce evită budistii atașamentul?

Principiul neatacului este cheia pentru înțelegerea și practicarea budismului, dar, la fel de multe concepte din această filozofie religioasă, poate confunda și chiar descuraja noii veniți.

O astfel de reacție este frecventă în rândul oamenilor, în special în Occident, când încep să exploreze budismul. Dacă se presupune că această filozofie este despre bucurie, ei se întreabă, de ce durează atât de mult să spun că viața este plină de suferință (dukkha), că neatacul este un obiectiv și că recunoașterea goliciunii (shunyata) este un pas spre iluminare?

Budismul este cu adevărat o filozofie a bucuriei. Unul dintre motivele confuziei dintre noii veniți este faptul că conceptele budiste au originea în limba sanscrită, ale cărei cuvinte nu sunt întotdeauna ușor traduse în engleză. Un alt lucru este faptul că cadrul personal de referință pentru occidentali este foarte, foarte diferit de cel al culturilor estice.

Purtare-cheie: principiul neatacului în budism
Cele patru nobile adevăruri sunt fundamentul budismului. Ei au fost eliberați de Buddha ca o cale spre nirvana, o stare permanentă de bucurie.
Deși Adevărurile nobile susțin că viața este suferință și atașamentul este una dintre cauzele acestei suferințe, aceste cuvinte nu sunt traduceri exacte ale termenilor originali sanscriti.
Cuvântul dukkha ar fi mai bine tradus ca „nemulțumire”, decât ca suferință.
Nu există o traducere exactă a cuvântului upadana, care se numește atașament. Conceptul subliniază că dorința de a atașa lucrurilor este problematică, nu că trebuie să renunți la tot ceea ce este iubit.
Renunțarea la iluzia și ignoranța care alimentează nevoia de atașament poate ajuta la sfârșitul suferinței. Acest lucru se realizează prin calea Noble Eightfold.
Pentru a înțelege conceptul de non-atașament, va trebui să înțelegeți locul său în structura generală a filozofiei și practicii budiste. Premisele de bază ale budismului sunt cunoscute sub numele de Patru Noble Adevăruri.

Bazele budismului
Primul adevăr nobil: viața este „suferință”

Buddha a învățat că viața așa cum o cunoaștem astăzi este plină de suferință, traducerea în engleză fiind cea mai apropiată de cuvântul dukkha. Acest cuvânt are multe conotații, inclusiv „nemulțumirea”, care este poate o traducere și mai bună a „suferinței”. A spune că viața suferă în sensul budist înseamnă a spune că oriunde mergem, suntem urmați de un sentiment vag că lucrurile nu sunt pe deplin satisfăcătoare, nu în totalitate corecte. Recunoașterea acestei nemulțumiri este ceea ce budistii numesc primul nobil adevăr.

Este posibil să cunoaștem totuși motivul acestei suferințe sau nemulțumiri și provine din trei surse. În primul rând, suntem nemulțumiți pentru că nu înțelegem cu adevărat natura adevărată a lucrurilor. Această confuzie (avidya) este tradusă cel mai adesea ca ignoranță și caracteristica principală este aceea că nu suntem conștienți de interconectarea tuturor lucrurilor. De exemplu, imaginați-vă că există un „eu” sau un „eu” care există independent și separat de toate celelalte fenomene. Aceasta este, probabil, neînțelegerea centrală identificată de budism și este responsabilă pentru următoarele două motive pentru suferință.

Al doilea adevăr nobil: iată motivele suferinței noastre
Reacția noastră la această neînțelegere cu privire la separarea noastră în lume duce la atașament / atașament sau aversiune / ură. Este important să știți că cuvântul sanscrit pentru primul concept, upadana, nu are o traducere exactă în engleză; sensul său literal este „combustibil”, deși este adesea tradus în sensul de „atașament”. În mod similar, cuvântul sanscrit pentru aversiune / ură, devesha, nu are, de asemenea, o traducere literală engleză. Împreună, aceste trei probleme - ignoranța, atașamentul / atașamentul și aversiunea - sunt cunoscute sub numele de Trei otrăvuri și recunoașterea lor constituie cel de-al doilea adevăr nobil.

Al treilea nobil adevăr: este posibil să închei suferința
De asemenea, Buddha a învățat că este posibil să nu suferi. Acest lucru este fundamental pentru optimismul vesel al budismului: recunoașterea faptului că este posibilă încetarea dukkha. Acest lucru se realizează prin renunțarea la iluzia și ignoranța care alimentează atașamentul / atașamentul și aversiunea / ura care fac viața atât de nesatisfăcătoare. Încetarea suferinței respective are un nume destul de cunoscut de aproape toată lumea: nirvana.

Al patrulea adevăr nobil: iată calea către sfârșitul suferinței
În cele din urmă, Buddha a învățat o serie de reguli și metode practice de a trece de la o condiție de ignoranță / atașament / aversiune (dukkha) la o stare permanentă de bucurie / satisfacție (nirvana). Printre metode se numără faimoasa cale opt-pliată, o serie de recomandări practice pentru viață, concepute pentru a muta practicienii pe calea către nirvana.

Principiul neatacului
Prin urmare, neaplicarea este, într-adevăr, un antidot al problemei atașamentului / atașamentului descris în cel de-al doilea adevăr nobil. Dacă atașamentul / atașamentul este o condiție pentru a găsi viața nesatisfăcătoare, este logic ca neatasamentul să fie o condiție propice satisfacției vieții, o condiție a nirvanei.

Este important de menționat, totuși, că sfatul budist este să nu se despartă de oameni în viață sau experiențe, ci mai degrabă să recunoaștem pur și simplu non-atașamentul care este inerent la început. Aceasta este o diferență destul de cheie între budismul și alte filozofii religioase. În timp ce alte religii încearcă să obțină o anumită stare de har prin munca grea și repudierea activă, budismul ne învață că suntem intrinsec de bucuroși și că este vorba pur și simplu despre renunțarea și abandonarea obiceiurilor și preconcepțiilor greșite, astfel încât să putem experimenta esențialul. Buddahood care este în noi toți.

Când respingem iluzia de a avea un „eu” care există separat și independent de alte persoane și fenomene, recunoaștem brusc că nu este nevoie să ne detașăm, pentru că am fost întotdeauna interconectați cu toate lucrurile în orice moment.

Profesorul zen, John Daido Loori, spune că neatasamentul trebuie înțeles ca o unitate cu toate lucrurile:

„[A] conform punctului de vedere budist, neatasamentul este exact opusul separării. Pentru a avea atașament aveți nevoie de două lucruri: lucrul pe care îl atașați și persoana care atacă. Pe de altă parte, în lipsa de atașament, există unitate. Există unitate pentru că nu este nimic de atașat. Dacă v-ați unit cu întregul univers, nu există nimic în afara dvs., așa că noțiunea de atașament devine absurdă. Cine se va lipi de ce? "
A trăi în non-atașament înseamnă că recunoaștem că nu a existat niciodată ceva de care să se atașeze sau să se agațe în primul rând. Iar pentru cei care o pot recunoaște cu adevărat, este cu adevărat o stare de bucurie.