Ce a spus Sfânta Tereza după viziunea iadului

Sfânta Tereza de Avila, care a fost unul dintre cei mai de seamă scriitori ai secolului ei, a avut de la Dumnezeu, în viziune, privilegiul de a coborî în iad cât era încă în viață. Așa descrie în „Autobiografia” sa ceea ce a văzut și a simțit în adâncul iadului.

„Găsindu-mă într-o zi în rugăciune, am fost transportat brusc în iad în trup și suflet. Am înțeles că Dumnezeu a vrut să-mi arate locul pregătit de demoni și că aș fi meritat păcatele în care aș fi căzut dacă nu mi-aș fi schimbat viața. Câți ani am de trăit nu pot uita niciodată groaza iadului.

Intrarea în acest loc de chin mi s-a părut similară cu un fel de cuptor, joasă și întunecată. Solul nu era altceva decât noroi oribil, plin de reptile otrăvitoare și avea un miros insuportabil.

Am simțit în sufletul meu un foc, din care nu există cuvinte care să descrie natura și corpul meu în același timp, în strânsoarea celor mai atroce chinuri. Durerile grozave de care suferisem deja în viața mea nu sunt nimic în comparație cu cele simțite în iad. Mai mult, ideea că durerile vor fi nesfârșite și fără nicio ușurare mi-a completat teroarea.

Dar aceste torturi ale trupului nu sunt comparabile cu cele ale sufletului. Simțeam o angoasă, o apropiere de inima mea atât de sensibilă și, în același timp, atât de disperată și atât de amar de tristă, încât aș încerca în zadar să o descriu. Spunând că angoasa morții suferă în orice moment, aș spune puțin.

Nu voi găsi niciodată o expresie potrivită pentru a da o idee despre acest foc interior și despre această disperare, care constituie tocmai cea mai rea parte a iadului.

Toată speranța de consolare se stinge în acel loc oribil; poți respira un aer pestilențial: te simți sufocat. Nicio rază de lumină: nu există nimic altceva decât întuneric și, totuși, oh mister, fără nicio lumină pe care o luminezi, poți vedea cât de mult mai repugnant și dureros poate fi la vedere.

Vă pot asigura că tot ce se poate spune despre iad, ceea ce citim în cărțile chinurilor și diferitelor chinuri pe care demonii îi fac pe cei condamnați să sufere, nu este nimic în comparație cu realitatea; există aceeași diferență care trece între portretul unei persoane și persoana în sine.

Arderea în această lume este foarte mică în comparație cu acel foc pe care l-am simțit în iad.

Au trecut acum aproximativ șase ani de la acea înspăimântătoare vizită în iad și eu, descriind-o, încă mă simt luat de o asemenea teroare, încât sângele îngheață în vene. În mijlocul încercărilor și durerilor mele îmi amintesc adesea această amintire și atunci cât de mult poate suferi cineva în această lume mi se pare o chestie de râs.

Așa că fii veșnic binecuvântat, Dumnezeule, pentru că m-ai făcut să experimentez iadul în cel mai real mod, inspirându-mi astfel cea mai plină de viață pentru tot ceea ce poate duce la el. "