San Roberto Bellarmino, Sfântul zilei pentru 17 septembrie

(4 octombrie 1542 - 17 septembrie 1621)

Povestea lui San Roberto Bellarmino
Când Robert Bellarmine a fost hirotonit în 1570, studiul istoriei Bisericii și al Părinților Bisericii se afla într-o stare tristă de neglijare. Savant promițător în tinerețea sa din Toscana, și-a dedicat energiile acestor două subiecte, precum și Scripturii, pentru a sistematiza doctrina Bisericii împotriva atacurilor reformatorilor protestanți. A fost primul iezuit care a devenit profesor la Louvain.

Cea mai faimoasă lucrare a sa este Disputes on the Controversies of the Christian Faith, în trei volume. De remarcat în mod deosebit sunt secțiunile despre puterea temporală a papei și rolul laicilor. Bellarmin a provocat mânia regaliștilor din Anglia și Franța, arătând că teoria dreptului divin al regilor este insuportabilă. El a dezvoltat teoria puterii indirecte a papei în treburile temporale; deși l-a apărat pe papa împotriva filozofului scoțian Barclay, el a provocat și mânia papei Sixtus al V-lea.

Bellarmin a fost numit cardinal de către Papa Clement al VIII-lea pe motiv că „nu avea egal în învățare”. În timp ce ocupa apartamente în Vatican, Bellarmin nu și-a relaxat niciuna dintre austeritățile sale anterioare. Ea și-a limitat cheltuielile casnice la ceea ce abia era esențial, mâncând doar mâncarea disponibilă săracilor. Se știa că a cumpărat un soldat care dezertase din armată și a folosit perdelele camerelor sale pentru a-i îmbrăca pe săraci, remarcând: „Pereții nu se răcesc”.

Printre numeroasele sale activități, Bellarmine a devenit teolog al Papei Clement al VIII-lea, pregătind două catehisme care au avut o mare influență în Biserică.

Ultima controversă majoră din viața lui Bellarmin datează din 1616 când a trebuit să-și admonesteze prietenul Galileo, pe care îl admira. El a dat avertismentul în numele Sfântului Oficiu, care hotărâse că teoria heliocentrică a lui Copernic era contrară Scripturii. Avertismentul era echivalent cu un avertisment de a nu avansa - cu excepția ipotezelor - teorii care nu sunt încă pe deplin dovedite. Aceasta arată că sfinții nu sunt infailibili.

Robert Bellarmine a murit la 17 septembrie 1621. Procesul de canonizare a fost început în 1627, dar a fost amânat până în 1930 din motive politice, care decurg din scrierile sale. În 1930 Papa Pius al XI-lea l-a canonizat și în anul următor l-a declarat Doctor al Bisericii.

Reflecţie
Reînnoirea în Biserică dorită de Vatican II a fost dificilă pentru mulți catolici. Pe parcursul schimbării, mulți au simțit o lipsă de îndrumare fermă din partea celor care dețin autoritate. Tânjeau după stâlpii de piatră ai ortodoxiei și o comandă de fier cu linii de autoritate clar definite. Vatican II ne asigură în Biserica în lumea modernă: „Sunt multe realități care nu se schimbă și care își au fundamentul suprem în Hristos, care este același ieri și astăzi, da și în vecii vecilor” (n. 10, citând Evrei 13). :8).

Robert Bellarmine și-a dedicat viața studiului Scripturii și al doctrinei catolice. Scrierile sale ne ajută să înțelegem că adevărata sursă a credinței noastre nu este doar un set de doctrine, ci mai degrabă persoana lui Isus care trăiește și astăzi în Biserică.