San Giuseppe Calasanzio, Sfântul zilei pentru 26 august

(11 septembrie 1556 - 25 august 1648)

Istoria San Giuseppe Calasanzio
Din Aragon, unde s-a născut în 1556, la Roma, unde a murit 92 de ani mai târziu, norocul a zâmbit alternativ și s-a încruntat la opera lui Giuseppe Calasanzio. Un preot universitar în drept canonic și teologie, respectat pentru înțelepciunea și competența sa administrativă, și-a lăsat cariera deoparte, deoarece era profund îngrijorat de nevoile educaționale ale copiilor săraci.

Când nu a putut să convingă alte institute să întreprindă acest apostolat la Roma, Iosif și mai mulți însoțitori au oferit personal o școală gratuită copiilor săraci. Răspunsul a fost atât de copleșitor încât a existat o nevoie constantă de structuri mai mari pentru a-și acomoda eforturile. În curând, Papa Clement al VIII-lea a sprijinit școala și acest ajutor a continuat sub Papa Paul V. Au fost deschise alte școli; alți bărbați au fost atrași să lucreze și în 1621 comunitatea - pe măsură ce profesorii trăiau astfel - a fost recunoscută ca o comunitate religioasă, angajați obișnuiți ai școlilor religioase - creștini sau creștini. Nu după mult timp, Iosif a fost numit superior pe viață.

O combinație de diverse prejudecăți, ambiții și manevre politice a provocat o mulțime de frământări în institut. Unii nu erau în favoarea educării celor săraci, deoarece educația îi va lăsa pe cei săraci nemulțumiți de sarcinile lor slabe pentru societate! Alții au fost șocați de faptul că unii dintre creștini au fost trimiși să solicite instrucțiuni de la Galileo - un prieten al lui Iosif - ca superior, împărțind astfel membrii în tabere opuse. Investigat de mai multe ori de comisiile papale, Giuseppe a fost retrogradat; când lupta din cadrul Institutului a persistat, creștinii au fost înăbușiți. Abia după moartea lui Iosif au fost recunoscuți oficial ca o comunitate religioasă. Sărbătoarea sa liturgică este pe 25 august.

Reflecţie
Nimeni nu știa mai bine decât Iosif nevoia muncii pe care o făcea; nimeni nu știa mai bine decât el cât de nefondate erau acuzațiile împotriva sa. Totuși, dacă voia să lucreze în cadrul Bisericii, își dădea seama că trebuia să se supună autorității sale, că trebuia să accepte o îndoială dacă nu putea convinge anchetatorii autorizați. În timp ce prejudecățile, intrigile și ignoranța bărbaților împiedică adesea apariția adevărului pentru o perioadă lungă de timp, Iosif a fost convins, chiar și sub represiune, că instituția sa va fi recunoscută și autorizată din nou. La această încredere a alăturat o răbdare excepțională și un spirit autentic de iertare.