Evanghelia de astăzi 29 februarie 2020 cu comentarii

Din Evanghelia lui Isus Hristos conform Luca 5,27-32.
În acel moment, Isus a văzut un vameș pe nume Levi așezat la biroul de impozite și i-a zis: „Urmează-mă!”
El, lăsând totul, s-a ridicat și l-a urmat.
Atunci Levi i-a pregătit un mare banchet în casa lui. La masă stătea o mulțime de vameși și alte persoane.
Fariseii și cărturarii lor au murmurat și au spus ucenicilor săi: „De ce mănânci și bei cu vameșii și păcătoșii?”
Iisus a răspuns: «Nu cei sănătoși au nevoie de un medic, ci cei bolnavi;
Nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși să se convertească ”.

Juliana din Norwich (între 1342-1430 cmc)
Recluse engleză

Revelațiile Iubirii Divine, cap. 51-52
„Am venit să chem ... păcătoșii să se convertească”
Dumnezeu mi-a arătat un lord stând solemn în pace și odihnă; cu blândețe și-a trimis robul să-și facă voia. Slujitorul s-a grăbit să fugă după dragoste; dar, iată, a căzut de pe o stâncă și a fost grav rănit. (...) În slujitor Dumnezeu mi-a arătat răul și orbirea cauzate de căderea lui Adam; și în același servesc înțelepciunea și bunătatea Fiului lui Dumnezeu. În Domnul, Dumnezeu mi-a arătat compasiunea și mila lui pentru nenorocirea lui Adam și în același Domn cea mai înaltă nobilime și slava infinită față de care umanitatea este este înălțat de Patima și moartea Fiului lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Domnul nostru este foarte fericit cu propria sa cădere [în această lume în Pasiunea Sa], datorită exaltării și plinătății fericirii atinse de omenire, care depășește cu siguranță ceea ce am fi avut dacă Adam nu ar fi căzut. (...)

Prin urmare, nu avem motive să ne întristăm, deoarece păcatul nostru a cauzat suferința lui Hristos și nici un motiv de bucurie, deoarece dragostea lui infinită a fost cea care l-a făcut să sufere. (...) Dacă se întâmplă să cădem din orbire sau slăbiciune, să ne ridicăm imediat, la atingerea dulce a harului. Să ne corectăm cu toată bunăvoința noastră, urmând învățătura sfintei Biserici, în funcție de gravitatea păcatului. Mergem la Dumnezeu în dragoste; nu ne lăsa niciodată să ne deznădăjduim, dar nici noi nu suntem prea imprudenți, de parcă căderea nu ar conta. Recunoaștem sincer slăbiciunea noastră, știind că nu am putea sta nici măcar o clipă dacă nu am avea harul lui Dumnezeu. (...)

Este corect ca Domnul nostru să ne dorească să acuzăm și să recunoaștem cu adevărat și loial căderea noastră și tot răul care urmează, știind că nu o putem repara niciodată. În același timp, el dorește ca noi să recunoaștem loial și cu adevărat iubirea eternă pe care o are pentru noi și abundența îndurării sale. Văzându-i și recunoscându-i pe amândoi împreună cu harul său, aceasta este smerita mărturisire pe care Domnul nostru o așteaptă de la noi și care este lucrarea sa în sufletul nostru.